Au fost constatate mai multe nereguli în cadrul unei acțiuni a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Vineri, 25 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico - financiară.
Astfel, polițiștii au desfășurat activități de control în municipiile Botoșani și Dorohoi și în orașele Săveni și Darabani, fiind verificați 13 agenți economici care comercializau produse de proveniență asiatică.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale, privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice, în valoare de 34.500 de lei și au fost confiscați 5.600 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Totodată, polițiștii au confiscat 30 de articole vestimentare care purtau inscripțiile unor mărci înregistrate, pentru care entitatea economică verificată nu deţinea documente legale de provenienţă şi cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
(Sursa foto - eMaramureș)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024