Lucrătorii din vămi, vizată fiind și cea de la Stânca, sunt audiați într-un dosar de corupție.
Procurorii au condus la audieri 14 poliţişti de frontieră şi 12 vameşi, în urma percheziţiilor în peste 30 de locaţii, dintre care cinci erau puncte de trecere a frontierei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, au efectuat, marţi, peste 30 de percheziţii într-un dosar de corupţie.
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost 31 de percheziţii în judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, dintre care cinci la puncte de trecere a frontierei, restul la domiciliile unor persoane fizice.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că vizaţi în acest caz ar fi lucrători din punctele de frontieră Borş, Stânca-Costeşti, Albiţa, Oancea, Sculeni pentru fapte de luare de mită.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 - septembrie 2022", se arată în comunicatul DNA.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024