Nouă persoane au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.
Polițiștii din Botoșani au acționat pentru depistarea persoanelor care desfășoară activități de braconaj, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel naţional.
Astfel, la data de 30 decembrie 2021, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în județul Botoșani, la locuințe aparținând persoanelor bănuite de braconaj.
În cadrul activităților desfășurate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trofee de vânătoare, arme letale confecționate artizanal (sulițe), arme neletale supuse autorizării (o arbaletă și un pistol), fragmente din piele de animale sălbatice și 35 de kilograme de articole pirotehnice.
De asemenea, au fost descoperiți 29 de câini din rasa Ogar, deținuți fără forme legale, astfel că deținătorii acestora au fost sancționați contravențional cu amendă, în cuantum de 22.000 de lei.
În urma descinderilor, 9 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Acţiunile au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Săveni, Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, ai Poliției Orașului Ștefănești și ai Biroului de Protecție a Animalelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024