Descoperirea a fost făcută chiar de colegul să de salon.
Un pacient al Secției de Oncologie, în vârstă de 58 de ani, s-a sinucis marți seară în baia Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Bărbatul era internat la Secția de Oncologie de două săptămâni și acuza dureri extrem de mari.
Incidentul tragic s-a petrecut marți seară, 23 iulie. Bărbatul care era într-un salon cu încă o persoană a plecat la baie în jurul orei 23:10, dar nu a mai revenit.
Colegul de salon a mers și el la baie după circa jumătate de oră și l-a găsit spânzurat, potrivit antena3.ro.
Angajații spitalului au anunțat Poliția, care a demarat o anchetă. Din cercetări a reieșit că bărbatul se plângea de dureri insuportabile și spunea că viața nu mai are sens.
De altfel, se pare că nici nu era vizitat de rude sau apropiați, iar starea psihică, având în vedere și boala de care suferea, nu era prea bună. Ancheta Poliției urmează să stabilească exact tot cursul acestui eveniment.
(Foto: bzi.ro)
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Iftime, de lângă noul antrenor de la FC Botoșani: Putem să înfruntăm orice provocare
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile