Aud cum, cu mare pompă, şefii de la Mediu anunţă că ocupăm primul loc pe Moldova la gunoiul strîns în cadrul acţiunii ăleia cu nume englezesc în care am avut şi noi posibilitatea să vedem şefi din judeţ îmbrăcaţi în trening. Este ca şi cum m-aş apuca eu să mă laud că din întreg blocul, din apartamentul meu s-a strîns cel mai mult gunoi, adică-s cel mai mizerabil dintre toţi. Dar, în fine, dacă nu reuşim mai la nimic să luăm faţa Iaşului sau Sucevei, măcar la gunoi s-o facem. Doar nu „decartează” degeaba Prigoană gunoiul de la Suceava la groapa de la Botoşani.
După fix patru luni şi zece de zile în care s-au scremut să pună un interimar în fruntea PDL-ului de la Botoşani, ăi mai portocalii români au găsit în sfîrşit un democrat-liberal care să îşi asume toate înjurăturile, blestemele, invectivele ş.a.m.d. botoşănenilor bucuroşi din cale afară de cît de bine o duc. Faza faină e că Flutur nu vrea preşedinte interimar, dar candidează la alegerile pentru funcţia de preşedinte. Să înţelegem de aici că e supărat cînd vine vorba de un interimat de cîteva luni, dar că îi trece cînd în discuţie este un mandat de preşedinte pe cîţiva ani?
Dacă s-ar face un Campionat Mondial de Pupincurism am ferma convingere că premierul României s-ar bate cu şanse serioase la medalia de aur. A renunţat Băsescu la escorta Poliţiei? Nu mai are nici el nevoie de protecţia acesteia. Merge Marinarul la Cotroceni cu maşina din dotare? Face şi Boc raliuri prin capitală. Omului ăstuia chiar nu-i este puţin jenă? Nu-i este ruşine nici măcar cînd se întîlneşte cu nevastă-sa? Oare cum s-o fi simţi părinţii lui cînd ştiu că ei au un băiat pe care l-au botezat Emil, dar care e un fel de ecou al lui Traian?
Consilierii judeţeni au respins luni ciuntirea bugetului cu peste 100 de miliarde de lei vechi. Măi ce act de vitejie, cum ţin ei la judeţul ăsta bătut de soartă, cum îi interesează pe ei binele alegăturilor. Uite, punem un rămăşag aici că peste o şedinţă două, rectificarea asta, aşa profund negativă cum este ea, o să treacă? Şi asta cu sprijinul cîtorva consilieri de la PSD. Şi că, teribilă coincidenţă bineînţeles, iar nu’ş ce social-democrat ajunge şef pe la o unitate unde Ţâbuleac aranjează oamenii pe posturi?
V-aş mai spune ceva şi despre jurămintelui lui Ţurcanu, precum că n-a comandat în viaţa lui controale Gărzii şi Fiscului. Numai că şi pe tastatura asta de la calculator o buşeşte rîsul cînd vreau să scriu despre cuvîntul „de om” al deputatului de la Suliţa-Hudum.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024