Portugalia devine visul tuturor. Iar spectacolul este despre oameni obişnuiţi, cu oameni obişnuiţi. Cu umor și replici tăioase, cu situaţii comice care capătă, pe parcurs, conotaţii tragice, dureroase.
Un text ofertant pentru regizorii de teatru şi film. Chiar dacă acţiunea se petrece într-un cătun din Ungaria, personajele sunt recognoscibile, cu caractere specifice satelor izolate, în care viaţa se izbeşte de cotidianul anost, mărginit, fără idealuri şi, mai ales, fără perspectivă.
Comunicarea se limitează la întâlnirile de la cârciuma satului, romantismul se consumă la baltă.
Oamenii nu au nume. Ei sunt porecle - Fundă, Sfeclă, Clamă. Toţi tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-şi împlini visul.
Până când în satul lor de la marginea lumii poposeşte un tânăr scriitor. Care, spre surprinderea lor, este în trecere şi vrea să ajungă în Portugalia. Deodată, cătunul de la marginea lumii nu se mai află la marginea lumii. Obișnuitul se fisurează. Prin satul lor, așadar, se poate trece către un vis, către un loc mirific, necunoscut, un tărâm de poveste, unde marea se întâlneşte cu cerul, cu oameni fericiţi - chiar dacă uneori trişti.
Portugalia devine visul tuturor. Iar spectacolul este despre oameni obişnuiţi, cu oameni obişnuiţi. Cu umorul involuntar, cu situaţii comice care capătă, pe parcurs, conotaţii tragice, dureroase.
Fericirea e în altă parte, este concluzia pe care numeroşi critici de teatru au aşezat-o în dreptul textului scris de Zoltan Egressy, unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani din Ungaria.
Povestea o are în centru pe Funda, o tânără care munceşte la crâşma tatălui său. La Funda visează Sfeclă, fost poliţist dat afară din serviciu, dar care a apucat să îşi facă o copie după legitimaţie şi, cu o jumătate de uniformă, să se joace mai departe de-a poliţistul satului.
O lume aparent liniştită în care intră – chiar dacă în trecere - tânărul scriitor. Primeşte imediat o poreclă: Poreclă.
De Poreclă se îndrăgosteşte Fundă, cucerită de Portugalia şi de lumea pe care niciodată nu o atinsese. Acţiunea se construieşte apoi între povestea de dragoste dintre cei doi şi gelozia lui Sfeclă. Râs, disperare, furie, iluzie, comic de situaţii, la care contribuie consistent Clamă şi soţia lui veşnic beată.
Până la urmă, nimeni nu ajunge în Portugalia. Iar Sfeclă ucide un om. Este momentul în care totul pare să încremenească pentru ca, apoi, personajele să se întoarcă în ele însele. Apar introspecţiile, vinovăţiile, responsabilitățile. Fiecare poartă în spate o cruce, nu doar criminalul Sfeclă.
Alexandra Vicol, în rolul Fundei, visează o iubire mare, adevărată, care să o scoată din ordinarul zilelor, din atmosfera anostă a cârciumii în care este nevoită să suporte avansurile zilnice ale lui Sfeclă. Cel din urmă, interpretat de Sorin Ciofu, este un amestec de agresivitate şi căinţă (premeditată), personajul care va comite o crimă ce va elibera din el demonii închişi prea multă vreme.
Gheorghe Frunză, cârciumarul care ţine sub control situaţiile, reuşeşte un joc excepţional prin raportarea la text şi la celelalte personaje. Hâtru, calm, împăciuitor, cârciumarul este elementul de legătură, cel care menţine echilibrul sau readuce ordinea în momentele de panică.
Interpretând rolul Femeii (soţia lui Clamă), Gina Pătraşcu-Zamfirache a creat nu doar un personaj. A reuşit să contureze un caracter pe care l-a manevrat cu abilitate, stârnind la fiecare apariţie reacţii din partea publicului. Fără să exagereze sau să preaumple de gesturi personajul, actriţa a mizat mai mult pe tehnica vocală şi, nu mai puţin important, pe comicul de situaţii.
Preotul, interpretat în spectacolul lui Vladimir Anton de Alexandru Dobynciuc, suferă la rândul său transformări care adaugă un plus de consistenţă spre final. Este personajul care creşte, care determină la introspecţie şi la asumare. Alexandru Dobynciuc trece de la preotul neconformist la personajul cheie, de la care se aşteaptă reaşezarea şi cuminţirea haosului.
Aplauze a adunat, meritate, şi Bogdan Muncaciu. Clamă visează şi el la Portugalia lui şi pare să fie, până la un punct, singurul care lucrează pentru îndeplinirea visului.
Satana populează cârciuma de dimineaţă până seara. Fără replici în cea mai mare parte a spectacolului, doar imagine simbolică a beţivului satului. Doborât de problemele de familie, de sărăcie, de lipsa de curaj. Valentin Popa a adus în scenă un personaj obişnuit, atât de obişnuit încât aproape că povestea pare incompletă fără el.
Răzvan Amitroaei și Alexandra Acălfoae sunt personajele care zguduie cătunul. Unul prin determinarea de a urma un vis, celălalt prin încăpățânarea de a nu renunța la un bărbat care nu vrea decât să fie singur... o vreme. Răzvan Amitroaei este Poreclă, visătorul care o bulversează pe Fundă, dar care dă înapoi imediat ce i se așază în față perspectiva unei vieți care nu îi este comodă. Astfel încât apariția Soției (Alexandra Acălfoae), chiar dacă îi oprește drumul către Portugalia, îl scapă de propria lașitate.
Scenografia lui Gelu Rîşca este simplă, dar ofertantă, cu schimbări dese de registru realizate în faţa publicului, dar într-un semiobscur dinamic, desfăşurat pe fondul muzicii portugheze și completat strălucit de coregrafia Victoriei Bucun. Schimbările de decor sunt, prin ele însele, mici călătorii, un pas mai aproape de o Portugalie care nu va fi niciodată atinsă.
Regizorul Vladimir Anton a mizat pe interpretare, a mizat pe situaţiile comice din text, dar a reuşit să le combine fericit, astfel încât finalul să devină un tot, un joc pe placul publicului, un spectacol care, chiar dacă pare facil şi simplist, pune probleme şi readuce în atenţie lumea mică din satele uitate. Acolo unde o mică iubire ratată răstoarnă un întreg univers.
“Portugalia – este o comedie – poate amară uneori, veselă alteori, este o poveste în care un om îşi descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieţii pe parcursul unei întâlniri cu oameni foarte simpli, dintr-un loc de la capătul lumii! Spectacolul este o pledoarie în favoarea curajului de a schimba cursul vieţii – atunci când aceasta se impune, o pledoarie în favoarea bucuriilor simple, care pot da consistenţă vieţii ce a devenit searbădă la un moment dat”, spune regizorul Vladimir Anton.
”Portugalia”, de Zoltan Egressy
Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, premiera pe 8 și 9 februarie 2020
Regia Vladimir Anton
Răzvan Amitroaei – asistent regie
Victoria Bucun - coregrafia
Scenografia Gelu Rîșca.
Distribuție:
Alexandra Vicol – Funda
Răzvan Amitroaei – Poreclă
Gheorghe Frunză – Cârciumar
Sorin Ciofu – Sfeclă
Alexandru Dobynciuc – Preot
Bogdan Muncaciu – Clamă
Gina Pătrașcu – Zamfirache - Femeia
Valentin Popa – Satana
Alexandra Acălfoae – Soție
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
