Botoşaniul se confruntă cu o criză a salubrizării fără precedent în ultimele două decenii. Şi culmea, aceasta vine după ce s-au investit peste 10 milioane de euro în amenajarea unei noi rampe de depozitare a deşeurilor.
Botoşăneanul primeşte aproape zilnic reclamaţii din partea locuitorilor municipiului cu poze mai mult decât grăitoare de la punctele de colectare din cartiere.
Pubelele sunt arhipline, iar oamenii îşi lasă sacii în afara acestora pentru că, pur şi simplu, nu mai este loc în containere.
O mulţime de astfel de sesizări au ajuns şi la SC Urban Serv SA, iar conducătorul unităţii susţine că nu poate rezolva problema din cauza compoziţiei deşeurilor.
Potrivit directorului general Simion Drelciuc, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Stăuceni, adică noua rampă de gunoi a judeţului, nu acceptă trei tipuri de deşeuri: cele biodegradabile, cele din construcţii şi cele rezultate din bunurile casnice masive, precum mobilă sau saltele.
SC Urban Serv SA nu le poate ridica fiindcă nu are unde să le ducă. Iar CMID refuză să le preia pentru simplul motiv că, de exemplu, proiectul de amenajare a noii rampe de gunoi a judeţului nu a prevăzut şi construcţia unei staţii de compost a deşeurilor biodegradabile, adică, în cea mai mare parte, crengi, frunze, vegetaţia strânsă de prin oraş.
Şeful societăţii de salubrizare arată că o bună parte a gunoiului care aglomerează punctele de colectare este constituit din cele trei categorii de deşeuri menționate şi că, în ciuda demersurilor pe care le-a făcut din primăvară la Prefectură, Consiliul Judeţean, Primăria Botoşani, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Ecoproces”, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, nu s-a găsit o rezolvare a problemei.
“Nu mai ştim la cine să mai apelăm fiindcă toate aceste probleme se răsfrâng asupra operatorului, ca şi cum operatorul nu ar vrea (…). Sper să se găsească o soluţie în perioada imediat următoare pentru că toată lumea arată cu degetul Urban Serv-ul, dar efectiv nu sunt probleme care să ţină numai de Urban Serv. Trebuie găsită o soluţie”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Incredibil este că Hotărârea Consiliului Local 132/2016 privind regulamentul de salubrizare, prevede că “fracţia biodegradabilă va fi colectată separat şi va fi transportată şi predată la instalaţiile de tratare stabilite de unitatea administrativ-teritorială”.
Ori noi la Botoşani nu avem aşa ceva!
“Regulamentul prevede, dar nu avem unde să le ducem”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Întrebarea care intervine este cum de e posibil să se cheltuiască 47,5 milioane de lei pentru amenajarea unei noi rampe de gunoi şi să nu fie prevăzută o staţie de compost pentru deşeurile biodegradabile?
Costică Macaleţi nu era preşedinte al Consiliului Judeţean la data la care instituţia a depus proiectul european pentru Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor (SMID), dar crede că acesta nu trebuia să prevadă şi o staţie pentru gunoiul biodegradabil şi că SC Urban Serv SA ar trebui să relizeze o astfel de investiţie.
“Regula, din ce am învăţat eu, este că trebuie să aibă loc o selecţie, iar aceste crengi, mai mari sau mai mici, se toacă, se amestecă cu nămolul de la staţia de epurare şi peste trei ani se vând ca pământ de flori. Deci, nici o rampă, de nicăieri, nu este prevăzută ca să primească crengi, nici măcar tocate. De acolo iese un material valoros”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Şeful judeţului a explicat mai în amănunt cam ce ar trebui să facă societatea de salubrizare ca să rezolve problema deşeurilor biodegradabile.
“Cei de la Urban Serv au tocător, au şi rampă prevăzută pentru aşa ceva, doar că nu au dus procesul mai departe, în sensul ca să vorbească la staţia de epurare şi cu nămol inactiv de acolo, îl pun pe o platformă în staţia de epurare, că sunt platforme de uscare în staţiile de epurare ale Botoşaniului, îl amestecă cu crengile, cu compostul, îl acoperă cu o folie, aruncă două-trei cauciucuri – eu am văzut în Occident treaba asta – şi peste trei ani, după ce se macerează bine, îl strânge, îl pune la pungi şi îl vine foarte scump. Deci nu există nicăieri depozit care să primească crengi şi resturi vegetale”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Directorul general al SC Urban Serv SA are în vedere şi chiar vrea să propună municipalităţii pentru anul viitor amenajarea unei staţii de valorificare a deşeurilor biodegradabile. S-a gândit şi la un loc, undeva lângă fosta groapă de gunoi a oraşului de lângă Rediu, doar că obţinerea autorizaţiei ar fi o procedură extrem de dificilă. Culmea, motivul l-ar reprezenta tocmai faptul că judeţul are deja o groapă de gunoi nou autorizată, condiţii în care foarte greu mai poate fi permisă amenajarea alteia, chiar şi strict pe deşeuri biodegradabile.
“Există deja un depozit conform la nivelul judeţului Botoşani şi orice investiţii în completarea obiectului de activitate al depozitului trebuie făcute pe depozitul respectiv. Adică, dacă vrem să ducem deşeurile din construcţii, trebuie să facem o investiţie în completare. Este o altă problemă pe care nu putem să o rezolvăm. Nu ştiu motivele care au fost în momentul proiectării şi de ce nu au fost prevăzute şi celelalte instalaţii. Noi avem la ora actuală trei categorii de deşeuri care nu avem cum să le gestionăm conform fluxului legal”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Şi chiar dacă s-ar construi o astfel de staţie ar rămâne problema materialelor rezultate de la amenajările interioare şi exterioare şi de la obiectele casnice voluminoase. Iar acestea din urmă nu sunt doar proprii locuinţelor private. De exemplu, SC Urban Serv SA nu a putut prelua saltelele de la Spitalul Judeţean, atunci când au fost înlocuite, conducerea unităţii sanitare fiind nevoită să apeleze la un operator din alt judeţ.
Master Planul judeţean pe gunoi prevede că, în cazul crengilor şi frunzelor se face o aşa numită “depozitare in situ”. Pentru aplicarea acestei strategii, SC Urban Serv SA a distribuit nici mai mult, nici mai puţin de 3.229 de lăzi pentru compost cetăţenilor de la case, special pentru deşeurile degradabile. O bună parte le-au aruncat însă pe motiv că miroseau îngrozitor odată cu trecerea timpului.
Iar toate aceste lucruri se întâmplă după ce noua rampă de gunoi a stat trei ani nefolosită fără însă ca cineva să se gândească la faptul că nu va putea prelua şi tipurile de deşeuri menţionate şi că trebuie găsită o soluţie. După ce s-a deschis acest CMID s-a realizat că tone şi tone de deşeuri nu pot fi depozitate aici.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024