Poveștile tinerilor care au sfârșit, în ultimele luni, pe șoselele din Botoșani.
Pe 18 octombrie 2021, trei tineri mureau într-un cumplit accident produs la Ripiceni. 22, 24 și 28 de ani aveau victimele. Patru tineri se aflau în mașină, unul singur a scăpat viu din cea mai dureroasă tragedie rutieră a ultimilor ani.
La volan se aflase atunci tânărul de 28 de ani. Era polițist și, în acea noapte, își botezase pruncul de doar câteva luni. Nu a mai apucat să îl crească. A urcat la volan și totul s-a terminat tragic.
Pe 26 octombrie 2020, doi tineri botoșăneni se întorceau din Germania, pentru a-și face un rost acasă.
Pe 23 octombrie 2021 stăteau în fața preotului, jurându-și credință veșnică, până când moartea îi va despărți. Și i-a despărțit după doar două zile, când proaspătul mire a murit.
Mașina în care se afla, condusă chiar de cavalerul de onoare, s-a izbit într-un cap de pod, la Miorcani. Alături de el a murit și un alt prieten, aflat în mașină.
O altă tragedie, care are în centru un tânăr de doar 23 de ani, s-a petrecut în cursul nopții de luni spre marți, 14 decembrie 2021, pe un drum din Botoșani. Bogdan a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod, la Vlăsinești. Un alt băiat, care era pasager în autoturism, a ajuns în stare gravă la spital.
Alături de iubita lui, Bogdan muncise în străinătate, de unde se întorseseră de aproape trei săptămâni.
Erau părinții unei fetițe de 3 ani și își făceau planuri de nuntă, pentru a se bucura în adevăratul sens de o familie așa cum au visat.
Mașina în care Bogdan se afla s-a izbit violent într-un cap de pod, pe raza localității Vlăsinești.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și ambulanța SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
"La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, conducătorul auto era scos din mașină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta față era încarcerat. Pompierii l-au scos din autoturism, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. Conducătorul auto era inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei", potrivit ISU Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024