Noul președinte al Județului a urmărit extrem de atent modul în care s-a desfășurat ședința de constituire a noului Consiliu Județean.
A analizat modul în care au fost așezați la masă consilierii județeni și i-a urmărit pe fiecare la momentul în care s-au ridicat pentru a depune jurământul.
Aspectul care l-a mirat nespus a fost faptul că ideea de unitate și echipă nu se reflectă și la masa dezbaterilor unde consilierii sunt așezați pe grupuri politice și nu neapărat pe comisii sau pe domenii apropiate.
Așezarea la masă pe grup politic este o obișnuință atât la Județ cât și la Municipiu.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
„Nu contează culoarea politică în opinia mea, contează intenția, viziunea și respectul față de cei pe care îi reprezinți. Nu înțeleg de ce într-un Consiliu Județean cele două partide sau trei sunt așa separate, să nu copiați unii de la alții? De ce nu suntem împreună? Până la urmă judecăm pe aceeași măsură. Uneori mi se pare absolut aberant ca cineva să se opună la un proiect vizibil sau care face bine comunității. Nu am înțeles niciodată structura asta politică, dar sper să o înțeleg și dacă nu o înțeleg, sper să o schimb.”
Valeriu Iftime a spus că dorește să schimbe această modalitate de a se face administrație la Botoșani.
Și propune un alt mod de a se conduce județul.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
„Vă propun un președinte care respectă oamenii, vă propun un președinte care nu trebuie să certe pe nimeni, vă propun un președinte care așteaptă respect pe măsura respectului pe care îl oferă sau îl dă celorlalți. Nu am fost niciodată un riguros al programului, am crezut doar că bunătatea vine din oameni. Și cred că desăvârșire că lucrurile bune vin de la Dumnezeu și mai cred cu desăvârșire că doar respectul și iubirea aproapelui sunt măsura supremă a omului integru.”
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile