Eveniment rutier grav petrecut noaptea trecută la Botoșani.
De această dată s-a întâmplat în localitatea Corni, un tânăr de 23 de ani fiind vinovatul producerii accidentului. A încercat să evite trei persoane aflate pe marginea străzii, iar mai apoi a lovit o autoutilitară.
„Un tânăr de 23 de ani din în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 H, pe raza localității Corni, direcția de deplasare Brehuiești-Sarafinești, evită un grup de persoane aflate pe partea carosabilă, împrejurare în care pierde controlul asupra direcției de mers și acroșează alte trei persoane, după care intră în coliziune cu o autoutilitară care se afla parcată pe marginea părții carosabile”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Din accident a rezultat rănirea a trei persoane de 39, 29 respectiv 49 de ani, toți fiind din comuna Corni.
Șoferul nu se afla sub influența alcoolului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mașinile au fost preluate de o platformă SOS Botoșani.
Unii oameni susțin că accidentul ar fi fost însoțit de o bătaie cu furci și topoare . Însă după cum am afirmat mai sus, reprezentanții IPJ au arătat că ancheta vizează fapta de vătămare din culpă, ceea ce înseamnă că evenimentul rutier nu ar fi fost continuat cu un conflict violent.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024