Evenimentul a avut loc astăzi la Casa Tineretului.
Săptămâna prevenirii criminalității a debutat cu un eveniment inedit organizat, astăzi, 22 mai 2023, la Casa de Cultură a Tineretului de către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Dezbaterea Drogurile – o provocarea a adolescenților, a prezentat interes pentru peste 400 de liceeni, prezenți la activitate, aceștia participând activ la discuțiile cu specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Agenției Naționale Antidrog, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, precum și Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani.
Elevilor le-au fost prezentate situații reale cu care se pot confrunta dacă consumă droguri sau substanțe pshioactive, totodată fiind informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului și la efectele dăunătoare ale acestuia.
Activitatea a avut caracter interactiv, elevii adresând întrebări specialiștilor prezenți, scopul principal fiind creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și substanțe psihoactive.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024