Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează miercuri, 5 octombrie 2016, la Botoșani, o dezbatere publică cu tema analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Dezbaterea face parte din campania 2016 a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” și se va desfășura în sala „Nicolae Iorga” a Intituției Prefectului - Județul Botoșani, Piaţa Revoluţiei nr. 1-3, Botoşani, între orele 10-17.
Evenimentul se adresează autorităților publice locale, autorităților cu responsabilităţi în domeniu, precum și specialiștilor, mediului academic și societății civile din județul Botoșani. La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul Directivei Nitraţi.Sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor mass-media locale.
Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Botoșani la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” a finanțat în județul Botoșani o investiție, finalizată la finalul anului 2015, care, în prezent, este operaţională, anume: platforma comunală de depozitare a gunoiului de grajd din orașul Ștefănești, împreună cu echipamentul necesar - încărcător frontal, tractor cu 2 remorci, cisternă vidanjă, mașină de împrăștiat gunoi - și europubele, în valoare de 1,3 milioane de lei. O altă investiție finalizată din judeţul Botoşani este Platforma de colectare şi managementul gunoiului de grajd din comuna Sulița (în valoare de 635755,45 lei). De asemenea, au fost plantate perdele forestiere de protecție (82.300 de bucăți puieți de salcâm) în localitățile Drăgușeni și Călărași.
Pentru perioada 2016-2022, Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” dispune de o sumă totală de 48 de milioane de euro atât pentru investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți, cât și pentru măsuri de consolidare a capacității instituțiilor cu rol în monitorizarea și raportarea calității apelor.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024