A doua zi după accidentul din 29 iunie 1980 de la Huțani s-a constituit o comisie de constatare tehnică a condițiilor în care s-a produs tragedia. Autobuzul a fost scos din apă cu o macara și transportat la garajul IJTL – Întreprinderea Județeană de Transport Local Botoșani.
Din structura special creată au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului General al Miliției, Inspectoratului Județean de Miliție Botoșani, Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii (ISTPM), Centrul de Reparații Motoare Botoșani și ITA (Întreprinderea de Transporturi Auto) Suceava. Constatarea s-a făcut în prezența a doi procurori de la Botoșani.
Autobuzul aparținea ITA Suceava – Baza Fălticeni și nu i-au fost descoperite probleme majore. Cu toate că în ani s-a acreditat ideea că starea avansată de degradare a anvelopei ar fi contribuit la explozia care a declanșat tragedia, realitatea constatată la fața locului a fost cu totul alta.
Cauciucul din dreapta față, care a cedat pe podul de la Huțani, era aproape nou, fiind rulat pe doar 8.300 de kilometri. De aceea, în procesul-verbal întocmit de comisie s-a făcut trimitere la ”calitatea necorespunzătoare a anvelopei”.
Aceasta fusese achiziționată de la Danubiana Popești – Leordeni, fabrica de cauciuc din ”Epoca de Aur”, care a rezistat până în zilele noastre și care în anii 90 a fost preluată de omul de afaceri botoșănean Gelu Tofan, care a încetat de curând din viață.
Și aici ajungem în punctul în care putem spune că oamenii care și-au pierdut viața pe 29 iunie 1980 au fost victimele unui sistem totalitar.
Deși aproape nouă, anvelopa a cedat, însă nimeni nu a atras vreodată răspunderea producătorului, adică a fabricii Danubiana.
Investigații ulterioare au demonstrat că, în realitate, anvelopa făcea parte dintr-un lot furnizat de întreprinderea din capitală care prezenta defecte de producție, aceasta putând fi una dintre explicațiile producerii exploziei, favorizată bineînțeles și de numărul extrem de mare de călători, mult peste capacitatea mijlocului de transport.
Era inacceptabil însă în comunism ca un lucru ieșit nou de pe poarta fabricii să fie defect.
Așa că ancheta, în afara unor verificări ale altor pneuri din același lot, s-a închis doar la nivelul ITA Suceava, proprietara autobuzului, fără să fie extinsă și la oameni sau unități de stat din afara acesteia. Mai exact, nu a fost tras cineva la răspundere pentru calitatea neconformă a anvelopei.
Că pneul avea o problemă este demonstrat, atât direct, cât și indirect, și de concluziile unei alte comisii, formată din reprezentanți ai Ministerului Muncii, ISTPM, Parchetului Botoșani și Miliției Botoșani, care pe data de 5 iulie 1980 a încheiat un proces-verbal în care menționează: ”o altă cauză care ar fi putut genera explozia este calitatea necorespunzătoare a anvelopei în cauză deoarece explozia s-a produs după efectuarea unui rulaj de numai 8.300 km”. Ca atare, în final se stabilește clar ca măsură: ”o atenție deosebită se va acorda calității anvelopelor”.
Faptul că morții au fost victima unui sistem bolnav este confirmat și de declarațiile unuia dintre colegii lui Ioan Aparaschivei, șoferul decedat în accident.
Dacă șefii ITA Suceava au pus accidentul pe seama supraaglomerării mijlocului de transport în comun, lucrătorul de care facem vorbire a avut curajul să declare unele lucruri aproape de neimaginat în acea epocă.
El a arătat că ITA Suceava are mari probleme cu aprovizionarea, în sensul că lipsesc piese de schimb și că penuria tehnică a unității face ca mai multe autobuze să staționeze în garaje pentru că nu pot fi reparate. Colegul șoferului mai menționa că, din cauza faptului că pe traseu sunt trimise mai puține mijloace de transport, acestea ajung să fie asaltate de călători, lucru care s-a întâmplat și cu acea cursă programată să circule pe traseul: Fălticeni – Suceava – Botoșani – Liteni – Fălticeni.
În afara faptului că anvelopa era aproape nouă, o alta surpriză a comisiei de anchetă – date fiind ideile care s-au propagat în timp – o reprezintă capacitatea acelui autobuz. Nu avea nici măcar 40 – 45 de locuri, ci doar 33.
Și cum totalul oficial al călătorilor stabilit de autorități ca fiind în mijlocul de transport în clipa tragediei este de 83, înseamnă că nu era vorba doar de un număr dublu față de locurile admise, ci de aproape triplu.
Cum a ajuns să aibă un asemenea număr reprezintă un mister cel puțin prin prisma declarațiilor pe care directorii ITA Suceava le-au dat anchetatorilor la acea dată. Ei susțineau atunci că autobuzul plecase din Fălticeni cu aproximativ 10 – 15 persoane, iar din Autogara Suceava a luat drumul Botoșaniului cu 31 de oameni. Deci era deja aproape plin.
Dacă ar fi să luăm de bune declarațiile șefilor de la ITA Suceava, în doar 25 de kilometri, distanța de la Suceava și Botoșani, în autobuz au urcat nici mai mult, nici mai puțin de 52 de oameni! Dar nu trebuie să uităm că reprezentanții unității de transport aveau tot interesul să demonstreze că din autogările Suceava și Fălticeni, de care răspundeau, totul a fost în regulă și că supraîncărcarea s-a produs pe parcurs. Și că eventuala vine aparține șoferului.
Oricum, depozițiile directorilor de la ITA vin în contradicție cu ceea ce susțin mai mulți botoșăneni rămași pe 29 iunie 1980 în Autogara Suceava: au vrut să se urce, dar nu au mai avut loc pentru că autobuzul era deja arhiplin.
Autobuzul 31 SV 2049 era unul tip Roman Diesel A8 cu motor Saviem de doar 130 cai putere, cât are în ziua de astăzi și un Renault Megane, de exemplu. Era prevăzut cu o singură ușă, situată undeva în apropierea roții din dreapta față. Mai mult, o parte a motorului, voluminoasă de altfel, se regăsea între conducătorul auto și pasagerul din dreapta, fiind folosită drept scaun fără spătar de către călători.
În jurul orei 14:30 a ajuns în zona ”Șapte poduri” și exact la jumătatea acestora, adică la al patrulea, anvelopa dreapta față a explodat. Autobuzul s-a înclinat pe partea dreaptă, a rupt parapetul și a căzut pe cupolă în mlaștină.
Una dintre măsurile stabilite atunci de a doua comisie menționată a fost aceea de montare în fiecare mijloc de transport în comun a unei plăcuțe cu textul: ”cu acest autobuz se pot transporta maxim ... persoane”.
O inscripție tardivă pentru oamenii care s-au înghesuit atunci pe culoarul morții...
FOTO: Un autobuz de tipul celui care a căzut în mlaștina de la Huțani
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
