La începutul lunii august 2024, președintele partidului SOS România a făcut un tur în câteva județe din regiunea Moldovei, printre care și în județul Botoșani.
Duminică, 4 August 2024, la Sala George Enescu a hotelului „Rapsodia” din Municipiul Botoșani, a avut loc ședința de reorganizare a Partidului SOS România – Filiala Județeană Botoșani, unde au participat membri din toate organizațiile de partid din județ, inclusiv consilierii aleși pe listele SOS România la recentele alegeri locale.
S-a analizat activitatea vechii conduceri, căreia i s-a mulțumit pentru unele realizări, dar care a fost și criticată pentru greșelile comise în plan organizatoric. Noul președinte de filială SOS-Botoșani a fost desemnat în persoana juristului Alexandrin Moiseev.
Liderul proaspăt desemnat, și-a început imediat mandatul, convocând Biroul Executiv Județean (BEJ) la sfârșitul ședinței.
„Mulțumesc doamnei președinte pentru mandatul acordat și întregii echipe pentru susținere. Am preluat mandatul de președinte al filialei SOS Botoșani să pregătesc partidul pentru bătăliile electorale ce urmează. Sunt o persoană al dialogului constructiv. Sunt convins că SOS Botoșani are capacitatea de a câștiga următoarele bătălii electorale, care sunt cruciale pentru viitorul țării noastre. Mă bazez pe sprijinul echipei și a tuturor simpatizanților noștri. Cat de curând, vom deschide sediul pentru toți cetățenii județului. Vă rog să veniți să ne cunoașteți așa cum suntem. Suntem aici pentru a face bine pentru România. Dacă iubiți România, vă așteptăm alături de noi. Dumnezeu să apere România! ” a declarat Alexandrin Moiseev.
La alegerile locale, SOS România a fost condus la Botoșani de juristul Marian Jurgiu, care a candidat de altfel la Primăria Botoșani.
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Fotografia rămasă după tragedia de la Suceava: Amatorii de senzații tari să și-o lipească pe bord
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
COD GALBEN prelungit la Botoșani, pompierii cer atenție de la șoferi
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Gabriela Erdic
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile