Anul acesta, sărbătorile de iarnă se petrec într-un mod diferit și asta din cauza virusului SARS-COV-2 care a lovit întregul mapamond. Crăciunul sau Anul Nou erau momentele din an când se reuneau familiile, când cei din străinătate se întorceau acasă pentru cel puțin două săptămâni de zile.
De această însă, numărul românilor și a botoșănenilor care s-au întors acasă este mai mic și asta din cauza restricțiilor impuse în mai multe țări din Europa.
Și, în timp ce unii au riscat pentru a-i vedea pe cei dragi, alții au ales să rămână în țările în care își câștigă traiul.
Printre cei din urmă se numără și Mălina, o tânără care este șoferiță de TIR în Germania.
„Anul acesta petrecem sărbătorile de Crăciun și Revelionul în Germania, nu venim acasă pentru a nu ne pune în pericol familiile și pentru că restricțiile au devenit mult mai severe chiar și pentru șoferii de tir. De o săptămână, în Germania, restricțiile sunt extrem de severe, de la ora 21:00 pana la ora 5:00 nu se poate circula absolut deloc, excepție făcând cei care muncesc sau au o problemă gravă (spital sau altceva de genul). Ni s-au dat de la firma unde lucrez, hârtii ștampilate și semnate precum că suntem șoferi și ne deplasăm spre muncă, purtăm la noi și legitimațiile de muncă”,
Potrivit tinerei din Botoșani, sunt deschise doar magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile, respectându-se reguli extrem de stricte.
Iar de Crăciun și Revelion sunt interzise adunările cu mai mult de 5 persoane, amenzile fiind foarte mari. Spre exemplu, pentru deplasarea nejustificată în intervalul orar 21:00 -5:00 prima amendă este de 500 de euro ajungând la următoarele abateri până la 20.000 de euro.
Mălina susține că oamenii de acolo respectă în totalitate aceste restricții fiind conștienți de gravitatea situației.
„Oamenii de aici au realizat că este mai important să renunțe la adunările de zeci de persoane deoarece este singura modalitate prin câte pot contribui la scăderea cazurilor și poate în viitor să ducă la dispariția totală a acestui virus. Nemții sunt corecți și conștienți de impasul în care se afla omenirea încercând sa contribuie fiecare așa cum poate la rezolvarea problemei. Îmi doresc ca semenii mei să gândească la fel. Sărbătorile acestea vor fi cu siguranță cele mai ciudate de până acum, dar prin noi, prin ajutorul nostru, vom reveni ușor-ușor la vremurile care ni se păreau normale acum ceva timp! Sărbători fericite și liniștite tuturor! Fiți responsabili și totul va fi bine!”,
a transmis Mălina
Cu siguranță însă aceste sărbători petrecute într-o perioadă atât de atipică nu vor fi date uitării prea curând.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024