Nicolae Dică, fostul antrenor de la FC U Craiova a oferit detalii despre negocierile cu Valeriu Iftime.
Fostul antrenor al celor de la FC U Craiova a oferit detalii despre negocierile cu Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, în urma cărora venirea sa nu s-a mai realizat.
Nicolae Dică, antrenor în vârstă de 43 de ani, a purtat discuții pentru o eventuală preluare a băncii tehnice a celor de la FC Botoșani. Fostul fotbalist își dăduse acordul să vină la echipă, după ce a mers la Botoșani, pentru o discuție cu Valeriu Iftime, însă totul a picat pe ultima sută de metri, scrie ProSport.
Acesta a oferit o declarație, în care a explicat motivele ce stau în spatele eșuării negocierilor cu patronul clubului botoșănean:
„(n.r. Ce s-a întâmplat cu FC Botoşani?) Vreau să încep prin a-i mulţumi domnului Iftime, pentru că s-a gândit la mine. Am fost la Botoşani, am avut discuţii foarte bune de vreo patru ore şi mi-a făcut plăcere. Din păcate, nu am ajuns la un numitor comun.
Îmi doream un staff mai mare cu care să vin. Au gândit mai mult faţă de mine. Să merg singur nu puteam. A fost o discuţie în care eu să vin cu preparator fizic şi cu antrenor secund, iar eu îmi doream să vin şi cu antrenor de portari. Ei doi au fost mai sceptici. Nu îmi doream să merg singur, fară staff, şi am decis să nu merg. (n.r. S-a discutat şi de salarii?) Da. Cei doi (n.r. antrenorul secund şi preparatorul fizic) ar fi primit un salariu mai bun decât cel de la Craiova”,
a spus Nicolae Dică.
După ce a fost refuzat de către Nicolae Dică, Valeriu Iftime a trebuit să se reorienteze spre un alt antrenor, ajungând, într-un final, la varianta Dan Alexa. Fostul tehnician al celor de la FC Brașov a fost de acord cu propunerile venite dinspre FC Botoșani și este așteptat pentru a semna contractul.
FC Botoșani nu stă deloc bine în noul sezon al Superligii, aflându-se pe loc retrogradabil. Ocupă poziția cu numărul 15, sub ei fiind doar Poli Iași, care au un golaveraj mai prost decât cel al echipei lui Iftime. Botoșănenii se vor deplasa la Mioveni, peste două zile, pentru meciul din Cupa României.
În campionat, în prima zi de luni a lui septembrie, se vor duela cu Hermannstadt, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt a Superligii. Moldovenii speră să se îndepărteze de partea inferioară a clasamentului, fiind la trei puncte distanță de Oțelul lui Dorinel, de pe locul 12.
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024