Liderii sindicali prezenţi joi dimineaţă la pichetarea din faţa sediului PDL speră ca prin aceste acţiuni să convingă în fiecare judeţ măcar cîte un parlamentar să voteze moţiunea de cenzură, Guvernul Boc să cadă, iar legile cu diminuările salariale să pice la rîndul lor. „Dacă o să se reuşească din fiecare judeţ să se «rupă» cîte un senator, cîte un deputat care să înţeleagă că e în beneficiul cetăţenilor din colegiu care i-a pus acolo unde sînt acum, o să fie un demers pozitiv, dar asta înseamnă numai unitate şi numai să fie o acţiune comună la nivelul tuturor judeţelor, la sediile partidelor de guvernămînt”, ne-a declarat Nicolae Macovei, preşedintele Sindicatului Impact.
Potrivit acestuia, s-au întocmit adrese către toţi parlamentarii de Botoşani prin care li se cere să nu voteze scăderea salariilor şi pensiilor, însă nu s-a reuşit înmînarea personală a acestora. „Am făcut o scrisoare deschisă în care imploram senatorii şi deputaţii de Botoşani, de la absolut toate partidele politice, deci ne-am adresat din respect şi celor de la PSD, şi de la PNL, şi de la PDL şi independentului unic rămas, prin care efectiv îi imploram să nu dea curs comenzilor politice şi să gîndească în ce situaţii vor arunca pensionari şi salariaţi cu salarii foarte mici”, a mai spus Macovei. De altfel, aproape jumătate dintre participanţii la pichetare au provenit de la sindicatul condus de acesta.
Într-un final la sediul PDL a venit deputatul Cătălin Buhăianu care i-a aminţat pe sindicalişti că îi dă în judecată fiindcă folosesc o poză fără acceptul său şi s-a creat un mic scandal în zonă.
Declarația zilei 17 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 17, 2025
Oana Sava
Jan 17, 2025
Polițiștii atrag atenția cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune în spațiul online
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile