Despre Botoșani. Ce învățau la școală elevii de acum 100 de ani. Astăzi cu ce ne-am mai putea mândri?
La începutul secolului al XX-lea, județul Botoșani se compunea din mai multe localități însemnate dintre care două, cu statut de comune urbane, Botoșani și Hârlău. Ele erau urmate, ca pondere administrativă și demografică, de târgurile Burdujeni, Sulița, Bucecea, Frumușica și Ștefănești. Dorohoiul constituia un județ aparte, scriu specialiștii de la Muzeul Județean Botoșani, într-un demers menit să transmită publicului, în special în contextul pandemiei, informații despre trecutul ținutului Botoșanilor.
Astfel, potrivit muzeografilor botoșăneni, manualele elaborate în epocă prezentau, într-un mod accesibil elevilor, particularitățile naturale, economice și culturale ale județului, din file putându-se intui și scopul autorilor de fidelizare a tinerilor cu valorile locale.
Un astfel de manual, în ediția sa din anii 1904-1905, conceput de G. T. Buzoianu, descria astfel starea industriei botoșănene elevilor din clasa a II-a primară urbană:
”În orașul Botoșani se afla trei mari mori de foc, adică purtate de puterea aburului, dintre care una chiar în centrul orașului. Ele dau o făină foarte bună, care se cere în toate părțile. Tot aci se mai fabrică bere, săpun, lumânări, ghiudem și diferite păstrămi. Locuitorii din Botoșani se îndeletnicesc cu felurite industrii ca: croitoria, cismăria, brutăria, stoleria, fierăria și dubălăria. În orașul Botoșani sunt mai multe tipografii, unde se tipăresc cărți, ziare, registre și altele. La mănăstire maicele țes un postav foarte trainic numit șeiac. La Estul orașului Botoșani se afla cărămidăriile. La Dumbrăveni și la Corni din plasa Siretul, se afla fabrici de spirt (velnițe). De asemenea, la Deleni, în apropiere de Hârlău și la Rânghilești din plasa Jijia-Ștefănești. La Deleni se fabrică și pietre de moară, iar la Storești de lângă târgul Frumușica, se fabrica sticlă. Varul se scoate din pietrele de var de la Movila Ruptă, de pe Prut”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024