(P) Studiile arată că 80% dintre români amână vizita la medicul dentist, chiar dacă această decizie implică să consume medicamente. De regulă este vorba de medicamente antiinflamatorii și analgezice. Când ajung la cabinetul medicului, intervențiile necesare sunt majore și costisitoare. Iată motivul pentru care unii ajung în faza în care au nevoie de extracții și de implant dentar.
Desigur, există și cazul celor care își pierd unul sau mai mulți dinți naturali din alte cauze sau când alte abordări și tratamente au eșuat. Există însă și soluții, iar acestea sunt legate de implanturile dentare. Despre cum pot pacienții să aibă parte de dinți într-o singură zi, aflăm din rândurile ce urmează; iată oferta de la o clinica pentru implant dentar in Bucuresti, Dental Premier!
Grație tehnologiilor moderne, la Dental Premier medicii se folosesc de High Tech Dentistry® pentru a putea realiza lucrări provizorii. Practic, restaurarea danturii, cu implant și lucrare provizorie pot fi etape realizate mai ușor și mai rapid, în doar 24 de ore. În felul acesta, pacientul poate avea parte de dantură completă în timp scurt, iar până la recuperarea totală post implant, adică până la termenul de 3-6 luni, se poate bucura de dantură funcțională și estetică.
Imaginați-vă că oricât de gravă ar fi o situație, aceasta se poate rezolva aici. În aceeași procedură, intervenție chirurgicală au lor extracțiile, dacă sunt necesare, se realizează implanturile necesare și după este atașată și lucrarea provizorie. Unii pacienți consideră irelevantă investiția în dantură, mai ales că, pe măsură ce anii trec, ar fi firească pierderea dinților. Fals! Indiferent de vârstă și de gravitatea situației, se pot găsi soluții. Gândiți-vă că în cadrul clinicii Dental Premier pot fi efectuate intervenții de tip implant dentar chiar și pentru cei care au atrofie osoasă severă.
Pentru cei care au teama durerii, ar trebui menționat că intervenția este realizată numai sub efect anestezic. În plus, recuperarea este mai ușoară și mai rapidă, grație tipurilor de tehnologii de care medicii de aici se folosesc. Mai mult decât atât, reabilitarea dentară va fi realizată într-un mod economic. Asta pentru că numărul de implanturi va fi redus, dacă se alege varianta sistemelor Fast & Fixed.
Totodată, se exclude nevoia de sinus lifting, de adiție de os, iar timpul de tratament este mai
redus. Despre toate beneficiile implanturilor aflăm în pagina oficială, dentalpremier.ro.
În general, după câteva luni de la implant, însă nu mai mult de 6, pacientul revine în cabinet pentru lucrarea finală. În tot acest timp însă, are lucrarea provizorie care îi permite să se bucure de viață, să zâmbească cu încredere, să consume alimente fără griji.
Cei care au un dinte lipsa nu ar trebui să mai amâne decizia de a merge la cabinet, pentru că poziția dinților naturali se modifică. Cu cât amânați, cu atât mai complex va fi tratamentul.
Accesați dentalpremier.ro și faceți primul pas spre redobândirea zâmbetului perfect, sănătos!
Contact:
0742 288 440
[email protected]
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024