După ce anul trecut a amendat chiar Primăria Botoșani, în 2022 a venit rândul unei direcții a municipalității. Controlul a fost efectuat în cursul lunii aprilie, în urma unei sesizări care a fost depusă la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.
În urma verificărilor și a neregulilor depistate, Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), aflată în subordinea Consiliului Local, a fost sancționată cu amendă de 50.000 de lei și un avertisment.
Sesizarea comisarilor a fost făcută cu privire la modalitatea de gestionare a autovehiculelor scoase din uz. Adică rablele care au fost ridicate de pe străzile orașului și care sunt depozite la sediul DSPSA din strada Codrului. Totodată, s-a urmărit și modul de depozitare a deșeurilor de fier, din materiale plastice și a fibrei de sticlă sau a materialului lemnos.
Comisarii de la Garda de Mediu au găsit la sediul DSPSA un număr de 22 de mașini depozitate direct pe sol, în diverse stadii de degradare, majoritatea fără număr de înmatriculare.
„Nu se respectă și nu sunt îndeplinite condițiile minime necesare pentru colectare VSU, prevăzute în legislația specifică de mediu: suprafețe impermeabile pentru zonele adecvate, prevăzute cu sisteme de colectare a scurgerilor, decantoare și dispozitive de curățare și degresare, echipamente pentru tratarea apei uzate, inclusiv a apei de ploaie. Operațiile de depozitare trebuie efectuate fără a deteriora piesele de schimb și componentele care conțin lichide sau care sunt recuperabile”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
Comisarii au găsit și deșeuri din fier provenite de la înlocuirea indicatoarelor rutiere sau de la chioșcuri dezafectate de pe străzile orașului, dar și globuri de sticlă provenite de la stâlpii de iluminat.
La acestea s-au adăugat resturi din materiale din lemn provenite de la coșurile stradale și de la băncile înlocuite de pe domeniul public sau deșeuri din materiale plastice depozitate direct pe sol, separat sau în amestec.
În acte, nu a fost identificată vreo evidență a acestor resturi, așa cum prevede legislația de mediu.
Și nu în ultimul rând, pe o platformă betonată s-au constatat urme de vopsea care au fost cauzate de vopsirea pieselor de mobilier stradal, fără a deține un punct de vedere emis de autoritatea competentă de protecția mediului dacă este necesară sau nu autorizație în acest sens.
Pentru aceste necoformități, Garda de Mediu a stabilit termene clare de remediere a problemelor. Astfel, DSPSA trebuie să stabilească situația juridică a autoturismelor abandonate, ridicate de pe domeniul public, care sunt depozitate la sediu.
De asemenea, trebuie să se adreseze Agenției pentru Protecția Mediului (APM) pentru un punct de vedere cu privire la condițiile de autorizare a activității de vopsire mobilier stradal și a celei de tâmplărie.
Toate deșeurile trebuie să fie evidențiate și valorificate la depozitele de profil.
În urma remedierii neregulilor, la finalul termenului, DSPSA trebuie să transmită comisarilor de la Garda de Mediu dovada realizării măsurilor impuse.
Au fost aplicate două sancțiuni principale, o amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate și un avertisment pentru lipsă evidență gestiune deșeuri.
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024