La ceva peste doi ani de la numirea în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței va fi înlocuită. S-a ajuns în această situație din cauza unui concurs nefericit de împrejurări pentru medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Monica Adăscăliței a fost numită pe 29 aprilie 2020 în fruntea DSP prin ordin al ministrului Sănătății.
România se afla în stare de urgență și după cum Botoșăneanul relata la acea vreme, lucru practic fără precedent la un asemenea nivel, nimeni nu își dorea respectivul post.
Și aceasta din cauza responsabilității uriașe pe care o avea persoana care prelua postul.
Botoșaniul intrase în pandemie cu DSP condusă interimar de Teodor Ferariu, detașat de pe postul de director economic al instituției.
Monica Adăscăliței a acceptat atunci provocarea, chiar dacă nu mai ocupase vreo funcție la nivel înalt.
Doar că numirea ei a fost valabilă pe perioada Stării de Urgență și apoi în Starea de Alertă. La ieșirea României din Starea de Alertă, pe 8 martie mai exact, mandatele directorilor numiți în pandemie au putut fi prelungite cu 90 de zile, lucru care s-a întâmplat la DSP.
Perioada expiră astăzi, iar Monica Adăscăliței nu poate primi o nouă numire ca interimar.
Aceasta pentru că nu are statut de funcționar public și legislația în baza căreia a fost numită în 2020 nu mai este valabilă.
În luna mai, DSP a informat Prefectura cu privire la această situație, iar instituția condusă de Sorin Cornilă a transmis mai departe o adresă la Ministerului Sănătății.
”Nu o schimbă nimeni, pur și simplu i se termină mandatul și nu poate primi o nouă numire. Condiția pentru a numi un director interimar este să fie funcționar public, ori dumneaei nu are acest statut”,
Sorin Cornilă, prefect.
Monica Adăscăliței s-a deplasat luni la București, unde i s-a comunicat că din punct de vedere legal nu poate primi o numire ca director interimar sau o prelungire la precedentul ordin.
În aceste condiții, cel mai probabil Ministerul Sănătății îi va delega din nou atribuțiile de director executiv lui Teodor Ferariu, nimeni altul decât cel care deținea postul, tot ca interimar, înaintea Monicăi Adăscăliței.
Culmea este că Monica Adăscăliței ajunge să își piardă postul deși la negocierile purtate de social-democrați și liberali la Botoșani pentru împărțirea funcțiilor de conducere la serviciile publice deconcentrate, pesediștii nu au avut obiecții cu privire la DSP și au fost de acord ca unitatea să rămână la PNL.
Totuși, revenirea sa pe post nu este exclusă. Ministerul Sănătății ar urma să organizeze un concurs la care Monica Adăscăliței s-ar putea înscrie.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024