Un șef de instituție de la Botoșani a fost inclus într-o comisie de evaluare a unui concurs de director la unul dintre cele mai importante teatre ale țării.
În această săptămână va avea loc concursul pentru desemnarea persoanei care va conduce Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău. De mai bine de un an, instituţia este subiectul multor scandaluri, generate de instalarea actriţei Anca Sigartău în postul de director şi de problemele financiare iscate după Festivalul „Theatherstok” din 2015.
În aprilie 2016, Anca Sigartău a demisionat, iar postul a fost ocupat de un director interimar. Deşi părea că vor fi mulţi candidaţi, pentru concursul din 11 octombrie s-au înscris doar actorii Radu Bogdan Ghelu şi Eliza Noemi Judeu, care şi-au încercat norocul şi anul trecut. Din comisia care va decide câştigătorul fac parte Cristian Hadjiculea (directorul Teatrului „Vasile Alecsandri” Iaşi), Mihaela Rus (directorul Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti), Traian Apetrei (directorul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani), Marcel Anghel (directorul Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad) şi consilierul local Gabriel Stan. Preşedintele comisiei este viceprimarul Dragoş Ştefan.
(Sursa Evenimentul Zilei)
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024