Presupusul comportament al fostului prim procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stâncescu, capătă dimensiuni care șochează, prin prisma informațiilor care ies la iveală la scurt timp de la încarcerarea sa.
Se pare că Raluca Stâncescu s-ar fi folosit de puterea pe care i-o conferea funcția pe care a deținut-o aproximativ doi ani de zile.
Ba chiar ar fi făcut presiuni și asupra unor colegi din structuri ale Ministerului Administrației și Internelor (MAI), indiferent de funcțiile acestora.
Iar unul dintre ei ar fi șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) de la Botoșani, Bogdan Buliga, al cărui nume este legat de dosarul Ralucăi Stâncescu, dar mai ales de numele iubitului ei de etnie romă, Cătălin Stavără.
Șeful DGA ar fi primit un apartament cu două camere în ANL Călugăreni pe care l-a cedat prin includere Dianei Stavără, sora partenerului de viață al fostului prim procuror.
În realitate însă, Cătălin Stavără era cel care locuia acolo.
În urmă cu aproximativ două luni de zile, până la efectuarea descinderilor și ridicarea Ralucăi Stâncescu, directorul SC Locativa SA, Florinel Gornea a fost invitat la DNA Suceava.
”S-a cerut de la DNA contractele de închiriere pentru acel apartament din ANL Călugăreni. Acolo era o includere în contract. Mie mi s-au cerut niște date, care au fost contractele, când s-au reactualizat contractele. Bogdan Buliga a stat acolo de când s-a construit blocul. Stavără a primit includere în 2015”,
Florinel Gornea, director general SC Locativa SA
Cedarea apartamentului ANL s-ar fi putut face la presiunile Ralucăi Stâncescu, însă acest lucru nu a fost confirmat de Bogdan Buliga deoarece structura pe care o conduce nu are canale de comunicare cu mass media.
Repartiția s-a semnat în fostul mandat, de fostul viceprimar Marius Buliga. Însă cumva, Cătălin Stavără ar fi aflat de faptul că ar putea răspunde pentru presiunile făcute și l-ar fi reclamat pe Florinel Gornea la Poliție.
”E problema lui, fiecare are problema lui. Chiar am aflat din mai multe părți și m-a deranjat pentru că eu nu am avut niciodată atâția bani în mână. Și mi s-a părut ceva… dar e treaba lui. Nu mi s-a făcut nici o invitație la Poliție, doar am auzit din mai multe părți”,
Florinel Gornea, director general SC Locativa SA
Partenerul de viață al Ralucăi Stânescu ar fi depus o plângere la Poliție împotriva directorului de la Locativa pentru o presupusă mită de mii de euro, cel mai probabil pentru intimidare.
Florinel Gornea nu a fost audiat în acest dosar niciodată.
Cătălin Stavără și Raluca Stâncescu se află în acest moment în arest preventiv și execută un mandat de 30 de zile.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024