Iulian Micu a devenit director cu acte în regulă la Consiliul Judeţean. El a promovat concursul organizat de instituţie pentru postul de director al Direcţiei de Servicii Publice din aparatul propriu al CJ. La proba scrisă a adunat 96,40 de puncte, iar la interviu 95,80 şi cum nu a avut contracandidat, a fost declarat cîştigător al concursului. Direcţia menţionată s-a înfiinţat în cursul acestui an şi de atunci Iulian Micu ocupa postul de şef al acesteia cu titlu interimar. El este absolvent al Facultăţii de Tehnologie Chimică din cadrul Institutului Politehnic Iaşi şi în trecut a mai lucrat la Alcor. Comisia de concurs l-a avut ca preşedinte pe Marcel Bejinariu, secretarul judeţului.