Mai trece o zi, mai pleaca doi directori, mai vin trei noi. E un du-te vino pe usile sefilor de institutii ca s-a creat asa un curent incit nimeni nu mai rezista nici macar un an de zile. PSD-istii dimineata erau directori, dupa amiaza mai erau doar simpli angajati sau poate nici atit. Unii PD-L isti care se pregateau sa se instaleze confortabil in fotolii au facut cale intoarsa pentru ca le-au luat-o inainte alti colegi mai portocolii decit ei. In ritmul acesta probabil ca, in curind, nici n-o sa mai constituie o stire faptul ca a fost inlocuit nu stiu care director, adica o sa fie o chestie asa, intrata in derizoriu.
In tot timpul acesta institutiile statului ar trebui sa functioneze. Teoretic o fac. Adica oamenii vin la serviciu ghiseele sint deschise, iar la unele dintre ele chiar mai gasesti pe cineva. Practic insa majoritatea sint cu ochii pe TV-uri si agentii de presa online sau cu urechile la radiouri pentru a afla ce minunatii se mai intimpla prin capitala, ce ministri mai sint dati afara si altele asemenea pentru ca evenimentele de acolo se propaga cu rapiditate si s-ar putea ca “dl.director” sa redevina in clipa urmatoarea “bai Ovidiu”.
Sigur, chiar daca o arata mai mult sau mai putin, directorii PSD sint destul de ofticati pentru ceea ce li se intimpla. Nici nu se instalasera bine, abia isi intrasera in rol si deja au trebuit sa elibereze scaunele. E mai ceva ca intr-un tramvai aglomerat, e o bataie teribila pentru fiecare loc. Care nu prinde sta in picioare. Iar in opozitie locuri pe scaune nu prea exista.
Sergiu BALASCAU
