Asta și după ce Klaus Iohannis a retrimis în Parlament legea menită să depolitizeze managementul interimar al școlilor.
În țară au început procedurile pentru ocuparea temporară a funcțiilor vacante de director și director adjunct din școli, proceduri declanșate în condițiile în care concursurile de directori urmează să se termine abia în iarnă.
Potrivit unui anunț al unui inspectorat județean, consultat de Edupedu.ro, persoanele interesate de șefia interimară a școlilor trebuie să întrunească o serie de condiții minimale, ce permit ca numirile să fie făcute după cum doresc inspectoratele.
Aceasta, pentru că deciziile privind interimarii vor fi făcute în continuare de către inspectorate – controlate politic, majoritatea de către PNL – după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament o lege care ar fi eliminat această influență politică din școli.
Analiza apartenenței la partidele politice a inspectorilor școlari generali județeni arată că din cele 42 de posturi, 35 sunt ocupate de membri PNL, alte 5 sunt cu persoane susținute de PNL, iar doi inspectori generali sunt membri ai UDMR.
Un “anunț în vederea ocupării funcțiilor vacante de director și director adjunct” în școli prevede condițiile pe care trebuie să le întrunească persoanele interesate de aceste funcții. Anunțul, datat 2 august, prevede că documentele necesare se depun la ISJ în perioada 4-13 august sau online, la adresa de mail a inspectoratului.
Persoanele interesate mai trebuie să prezinte, când depun dosarul, și un acord de detașare, o declarație și o serie de documente doveditoare.
În acordul de detașare, conform unui model consultat de Edupedu.ro, persoanele interesate trebuie să comunice acordul privind numirea lor, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de director sau director adjunct începând cu 1 septembrie, până la organizarea concursului pentru postul respectiv, dar nu mai târziu de finalul anului școlar 2021-2022.
Pe 30 iunie a.c., Senatul aproba o lege care prevedea ca directorii interimari să nu mai fie numiți de inspectorii școlari județeni, cei mai mulți numiți la rândul lor politic (în prezent, de către PNL), ci de către consiliul de administrație al școlii.
Pe 21 iulie, președintele Iohannis decidea, invocând motive ce țineau de tehnica legislativă, să retrimită în Parlament legea respectivă, deși, în august, expirau mandatele tuturor directorilor de școli. Inițiatorul legii respective, senatorul Ștefan Pălărie (USR-PLUS), califica decizia președintelui drept “o decizie politică de a ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024