Inspectoratul Teritorial de Muncă a concluzionat că angajaţii Spitalului Orăşenesc Săveni care au trecut la “Mavromati” lucrează cu toate actele în regulă. După ce Botoşăneanul.ro a relatat că în jur de 80 de cadre au fost preluat de Spitalul Judeţean şi sunt plătite fără a li se încheia noi contracte individuale de muncă şi nici măcar acte adiţionale, Inspectoratul Teritorial de Muncă a demarat un control pe această temă.
Concluzia este una terifiantă: informaţiile apărute în presă referitoare la această situaţie nu se confirmă. Aceasta în condiţiile în care potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui ConsiliuluiJudeţean Mihai Aroşoaie, care coordonează activitatea spitalelor, angajaţii au fost plătiţi pe vechile state de plată, adică cele de la Săveni, deşi ei au trecut la “Mavromati”. Chiar şi Stelian Aivăncesei, şeful serviciului resurse umane de la Spitalul Judeţean, a recunoscut că angajaţilor trebuia să li se încheie noi contracte de muncă pentru simplul fapt că s-a schimbat angajatorul, ei aveau contract de muncă cu o persoană juridică, iar acum lucrează la alta. Redăm mai jos comunicatul emis de ITM cu precizarea că atât inspectorul şef Stelian Meţler, cât şi managerul Ovidiu Mimor fac parte din acelaşi partid, PDL.
(S.B.)
CITEȘTE COMUNICATUL DE PRESĂ REMIS DE ITM
CITEŞTE ARTICOLUL CARE A GENERAT CONTROLUL ITM
O instituţie din Botoşani lucrează cu aproape 100 de oameni „la negru”