Săptămîna trecută am ajuns la Urgenţele de la Spitalul Judeţean, loc în care nici măcar băiatului ăla care tot pune hackerii să atace site-ul ăsta nu îi doresc să poposească vreodată. Medicul Gheorghe Apetroaie era acolo. La un moment dat m-a văzut, m-a întrebat de la distanţă „ce ai păţit?”, nu prea am apucat să îi răspund că mi-a întors spatele. A luat protector de după gît mama unui bişniţar din piaţă (care poate era mai bolnavă decît subsemnatul) şi a plecat în cabinet. În cele mai bine de două ore pe care a trebuit să le pierd pe la UPU pînă să reuşească medicii de acolo să mă interneze şi pe mine, Gheorghe Apetroaie cred că a mai trecut de vreo cîteva ori prin zonă, fără nici un rezultat însă.
Prin 2006 era medic de familie, am apelat şi eu şi a mea mamă la serviciile sale şi ne-a ajutat. Sau, mă rog, şi-a făcut treaba de medic. În toamna anului trecut a izbucnit epidemia de gripă porcină, iar doctorul, în calitatea sa de director adjunct al DSP, ar fi trebuit să comunice jurnaliştilor informaţii despre epidemia care tocmai cuprindea şi Botoşaniului. Poate pentru că nu avea decît cîteva luni de cînd ocupa funcţia sau poate pentru că avea nişte constrîngeri de la minister, nu cunosc nici pînă astăzi motivul, comunicarea era doar o glumă bună. Un judeţ întreg era speriat de porcină, însă adjunctul DSP ţinea jurnaliştii la uşă. Bine, nu chiar pe toţi, doar pe cei care nu sînt obişnuiţi cu pupincurismul sanitar. I-am reproşat asta în faţă, a fost o discuţie de doar cîteva zeci de secunde, după care directorul Apetroaie mi-a întors spatele şi a plecat.
După vreo şase luni de zile medicul Apetroaie mi-a plătit-o. Nu ştiu cîtă satisfacţie poţi să ai în asemenea momente pentru că eu sînt jurnalist şi nu medic, deci nu cunosc sentimentul. Problema este că la Urgenţele de la „Mavromati” a venit pacientul Sergiu Bălăşcău, care spre deosebire de bişniţari, lucrează la alb, adică plăteşte dări la stat de mai bine de vreun deceniu, nu ca băieţaşii din piaţă care cred că iau şi subvenţie la căldură pentru că oficial nu au nici un venit. Iar atunci cînd plătesc banii aceştia la stat, din care inclusiv cadrele medicale îşi iau salariu, nu scrie nicăieri că trebuie să pup medicii directori de la DSP în fund pentru ca, atunci cînd mă îmbolnăvesc, iar ei sînt la UPU, să mă bage şi pe mine în seamă.
În rest ... sănătate Botoşani, ca să parafrazez un doctor care se ocupă de un TV de muzică populară, că asta-i sănătate curată la Botoşani.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024