Angajații Poștei Române și-au oprit activitatea și acuză deja presiuni din partea conducerii.
În acest scandal însă, milioane de pensionari ar putea avea de suferit: riscă să-și primească pensiile mai târziu.
Conducerea Poștei Române susține că a făcut o ofertă ca cei cu salariul minim să primească în jur de 400 de lei în plus, dar că această ofertă a fost refuzată.
El a precizat că a făcut o ultimă ofertă ca cei cu salariile cele mai mici să ajungă să primească în plus 390 de lei, fiind vorba despre un sfert dintre angajați, potrivit antena3.ro.
Marcel Ciolacu, premierul României
“Am avut o discuție cu directorul Poștei Române aseară. Am spus ca problema să fie rezolvată cât se poate de rapid. În cazul în care pensiile nu ajung la destinație, din cauza unei greve la Poșta Română, cred că domnul director va pleca”
Valentin Ștefan, directorul general al Poștei, a declarat luni, 1 aprilie că au fost pregătite echipe mobile care să preia activitatea.
(Foto: news.ro)
Bunătăți din Botoșani duse la o expoziție de tradiție din Germania
Oana Sava
Jan 17, 2025
FC Botoșani reia campionatul cu o echipă „grea”: Din păcate nu ne putem alege adversarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Leo Grozavu a semnat cu FC Botoșani un contract pe doi ani și jumătate – VIDEO cu primele declarații
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile