Șeful de instituție, încă pe funcție, care anul acesta a muncit doar 11 zile, a revenit la locul de muncă.
Este vorba despre directorul adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) ce a epuizat ultimul concediu medical și începând de astăzi se află în activitate.
Dan Constantin Ștefan și-a motivat lipsa îndelungată de la locul de muncă pe probleme de sănătate proprii dar și în familie.
Anul acesta, șeful din AJOFM din 78 de zile a fost prezent la serviciu doar 11.
”Am probleme de familie, părinții sunt amândoi bolnavi. Am avut concediu de odihnă, concedii medicale, am fost internat, nu sunt absențe nemotivate. O să încerc să mă ocup de serviciu exclusiv de acum și voi vedea ce voi face cu problemele personale”,
Dan Constantin Ștefan, directorul executiv adjunct al AJOFM
De asemenea, a fost prezent în unitate un număr total de 101 zile în ultimele 12 luni, respectiv aprilie 2016 – martie 2017, dintr-un număr total de 254 de zile lucrătoare.
Dan Ștefan a oferit asigurări că se va prezenta la serviciu pentru a-i elibera pe colegii săi de povara atribuțiilor pe care le are el, în calitate de director adjunct.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024