Tema garajelor concesionate de administrația publică din Dorohoi a revenit la masa discuțiilor din Consiliul Local. Subiectul a fost deschis la proiectul de cumpărare a terenului de sub garaj de către un cetățean al municipiului, scrie Vocea Dorohoiului.
Un consilier a reamintit colegilor de incendiul din luna aprilie izbucnit la patru garaje situate în cartierul Olinescu, unul dintre proprietari având contract de concesiune și pentru că bunul a fost distrus, contractul este anulat. Primarul Dorin Alexandrescu a dispus după incendiul devastator alcătuirea unei comisii pentru ca toate garajele să fie inventariate, verificate din ce materiale sunt construite.
În jur de 30 de garaje din material lemnos au fost inventariate de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, iar persoanele care se folosesc de aceste spații au fost îndrumate să-și ia măsuri de siguranță.
”Am făcut inventarul, s-au făcut adrese către persoanele care au garaje construite din lemn. Nu putem solicita să demoleze aceste garaje pentru că legea nu ne permite, însă am făcut specificarea în adresă pentru ignifugare, în cazul de incendiu să ardă mai lent. Acest lucru este valabil până la următoarea concesiune”, a precizat Angela Francu, șef al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Tedi a fost dus de polițiști în mai multe clase cu elevi bobocei din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Comisii săptămânale cu medici din Botoșani și Iași pentru botoșănenii bolnavi de cancer - VIDEO
Ramona Lupu
Jan 22, 2025
Un tânăr fotbalist refuzat de Botoșani a ajuns talismanul lui Șumudică
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile