Nu toți botoșănenii i-au împărtășit entuziasmul liderului AUR în periplul său pe străzile municipiului, nu puțini fiind cei care s-au manifestat vocal în acest sens.
Unii mai nervoși, alții mai reținuți. Marșul prin oraș nu a fost lipsit de incidente de tot felul. Coloane de mașini blocate, claxoane de susținere, altele de dezaprobare, strigăte de simpatie sau, dimpotrivă, câte un năduf aruncat direct sau mai ferit.
Către finalul marșului-maraton prin municipiul Botoșani, la care au participat zeci de simpatizanți AUR în frunte cu George Simion - co-președintele formațiunii, un botoșănean nu s-a ferit din calea politicianului.
Mai mult, i-a spus în față ce gândește, manifestându-și neîncrederea că AUR va oferi altceva decât înaintașii săi, adică ”nimic”.
George Simion i-a replicat bărbatului că este de partea lui Iohannis, fiind imediat contrazis de cetățeanul din Botoșani: ”Nu am treabă cu el, domnule!”.
”Păi l-ați votat de două ori!”, a ținut Simion să îl contracareze din nou.
Botoșăneanul nu s-a lăsat nici el mai prejos:
”Nu l-am votat niciodată (pe Iohannis, nota red.)! De la țărăniști, din 1996, eu nu am mai fost la vot. Știți ce de? Că nici ăia nu au făcut nimic. M-am lămurit cu toți. După 30 de ani au distrus total, nu au făcut nimic. Eu vă promit dvs. că dacă o să veniți dvs. la conducere nimic nu o să faceți!”.
George Simion a recunoscut că teama de eșec există și pentru AUR:
”Eu vă rog un singur lucru. Să vă gândiți pozitiv și să vă rugați pentru noi să nu eșuăm. Că și noi avem aceeași presiune: dacă ajungem la guvernare și dezamăgim, am dezamăgit tot poporul”.
Discuția a continuat, botoșăneanul supărat propunându-i liderului AUR ca, peste patru ani, să se întâlnească în același loc:
”O să plătească și copiii dvs. datoriile pe care le-au făcut nenorociții. Nu o să faceți nici dvs. nimic cum nu a făcut nimeni nimic. Dacă și dvs. o să faceți ca ceilalți, în 30 de ani… Eu peste patru ani o să mă întâlnesc cu dvs. aici, în locul acesta, să îmi spuneți dacă ați făcut ceva sau nu”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024