Ministerul Sănătăţii (MS) şi direcţiile de sănătate publică vor disponibiliza, în total, 164 de salariaţi, fiind astfel reduse un număr similar de posturi, urmare a OUG nr. 77/2013, reiese dintr-un proiect de act normativ lansat luni în dezbatere publică. MS a pus în dezbatere publică proiectul de HG de modificare şi completare a HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei.
164 de posturi reduse la nivel naţional
În nota de fundamentare se explică faptul că, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 77 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, apare necesitatea modificării structurilor din cadrul
Ministerului Sănătăţii.
"Ministerul Sănătăţii se reorganizează şi se restructurează la nivelul direcţiilor de sănătate publică prin modificarea structurii şi a numărului de personal", se arată în proiectul de HG, iniţiatorul precizând, în nota de fundamentare, că vor fi reduse 164 de posturi, respectiv vor fi disponibilizaţi 164 de salariaţi.
MS arată că prin OUG 77 se reduce numărul total al posturilor ocupate cu un procent de 4% din minister şi direcţiile de sănătate publică.
Au mai fost anunţate concedieri
"Procentul de 4% se aplică la un număr de 3.865 posturi ocupate de la direcţiile de sănătate publică şi 238 de posturi ocupate de la Ministerul Sănătăţii, deci un total de 4.103 posturi. Astfel, vor fi reduse 164 de posturi, respectiv vor fi disponibilizaţi 164 de salariaţi", se precizează în nota de fundamentare a proiectului.
Conform aceluiaşi document, prin această măsură, va rezulta o economie de 356.864 lei, care "va fi folosită la asigurarea fondurilor necesare pentru programele de sănătate".
Proiectul de HG este în dezbatere publică până la 22 august.
În primăvară ministrul Eugen Nicolaescu a anunţat în mai multe rânduri concedieri la DSP şi trecerea instituţiilor la Consiliile Judeţene, lucru care nu s-a mai întâmplat.
CITEŞTE ŞI:
DSP-ul se desfiinţează la Botoşani, se face direcţie regională probabil la Iaşi