Conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului asteapta inca raportul comisiei de evaluare a posturilor prevazute in organigrama institutiei, in vederea identificarii eventualelor disponibilizari.
In functie de acest raport, care cel mai probabil va fi finalizat in cateva zile, se va decide daca exista servicii unde se inregistreaza excedent de personal la care s-ar putea renunta, dar si cele cu deficit de angajati.
“
In ce priveste aparatul propriu si centrele de copii, comisia am inteles ca a trecut peste aceasta faza, mai sunt de discutat centrele de adulti sper sa am cat mai repede raportul la comisiei, eu nu vreau sa intervin in treaba lor, cum stiu ei mai bine, asa sa isi faca treaba. Pina la finele saptaminii speram sa aflam daca e cazul de disponibilizari pentru ca ati vazut si o interventie a domnului primar Catalin Flutur unde a spus ca ar fi interesant ca in institutia noastra sa nu existe disponibilizari, ceea ce am spus si eu”, a declarat
Liviu Radasanu, director executiv DGASPC.
Totusi, Liviu Radasanu sustine ca, in functie de legea salarizarii unice, in cazul in care se va renunta la anumite sporuri si se va reusi
diminuarea cheltuielilor din fondul de salarii, se poate ajunge la posibilitatea in care nu va trebui sa renunte la nici un angajat.
„ Am dat in lucru, sa vedem cum influenteaza noua grila a salarizarii unice bugetul institutiei. Cred ca vor fi ceva ajustari la sporuri in efectul noii legi, si asa cred ca s-ar putea sa ne descurcam cu banii de la Consiliul Judetean. Conform salarizarii unice, sporul de vechime intra alaturi de salariul de baza, iar suma tuturor celorlalte sporuri nu va mai putea depasi 30%”, a mai afirmat
Liviu Radasanu.
Seful DGASPC sustine ca isi doreste ca din anul viitor fondul lunar de salarii sa fie de circa 17 milioane de lei noi asemeni altor directii din alte judete, in conditiile in care in prezent cheltuielile ajung la 25 de milioane de lei noi.