Disputa de la distanţă între liderii sindicali care au organizat mitingul de luni din Piaţa Revoluţiei şi prefect nu a fost una singulară. Şi între aceştia şi preşedintele Consiliului Judeţean s-au produs ceva animozităţi.
Pe perioada desfăşurării mitingului cei 350 de manifestanţi i-au cerut şi lui Mihai Ţâbuleac să coboare din birou şi să stea de vorbă cu ei. „Ţâbuleac unde eşti? Vino aici să ne vorbeşti”, a scandat mulţimea. Ulterior, liderul judeţean al Cartel Alfa le-a spus oamenilor că şeful CJ a fost invitat şi oficial să li se adreseze, însă a refuzat. „Este o minciună. Nu a luat nimeni legătura cu noi”, ne-a declarat Florin Bulgaru, consilier al preşedintelui CJ. Acesta a mai arătat că Mihai Ţâbuleac ar fi avut disponibilitatea de a sta de vorbă cu oamenii, dar respectîndu-se protocolul unor astfel de acţiuni, în sensul desemnării unei delegaţii de către sindicalişti.
Marius Oroşanu ne-a spus că el s-a ocupat de partea din faţă a mitingului şi nu ştie exact cine l-a invitat şi oficial pe preşedintele CJ să coboare în faţa Palatului Administrativ. „Oricum, au fost 350 de oameni care i-au cerut să vină jos”, a mai arătat preşedintele judeţean al Cartel Alfa, lăsînd astfel să se înţeleagă că, dacă şeful CJ ar fi dorit cu adevărat să stea de vorbă cu oamenii nu trebuia să mai aştepte invitaţii speciale.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024