După ce au votat proiectul de comasare a spitalelor propus de PDL consilierii judeţeni ai USL au ajuns să se certe între ei. Ultimul punct pe ordinea de zi era varianta de reorganizare a unităţilor sanitare din subordinea Consiliului Judeţean propusă de Uniunea Social – Liberală.
Chiar consilierul judeţean PNL Mihai Axinte a cerut amânarea pentru că „
suntem încălziţi un pic” după dezbaterea de la proiectul anterior. Cătălina Lupaşcu, semnatara proiectului, s-a împotrivit însă, arătând că discuţiile privind spitalele trebuie făcute până la capăt. S-a supus astfel votării propunerea de amânare a proiectului, care a adunat 16 din cele 29 de voturi ale consilierilor care mai erau prezenţi la şedinţă, astfel încât s-a decis să nu se mai discute iniţiativa. Printre cei care au adoptat amânarea s-au numărat şi consilierii liberali Pavel Rusu şi Vasile Batâr. În consecinţă, Cătălina Lupaşcu nu a mai putut să îşi prezinte proiectul.
(S.B.)