Comuna Dîngeni este singura din judeţ care încă nu are bugetul aprobat din cauza unor dispute deja de notorietate între reprezentanţii administraţii politice care provin din formaţiuni politice diferite. Dispute care au degenerat din nou şi care au dus la situaţia în care, consilierii locali din comună să nu cadă de acord încă asupra votării bugetului. Motivul ar fi nevalidarea unui consilier local din partea PD-L în persoana lui Sorin Baghian, după ce în noiembrie 2009, celălalt consilier, Ştefan Crăciun şi-ar fi înaintat demisia. În consecinţă, Primăria din Dîngeni a fost somată de Trezoreria Botoşani să îşi sisteze alimentarea cu sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată potrivit legii finanţelor publice locale şi să efectueze plăţi numai în limita veniturilor proprii.
Vis a vis de această situaţie, liderul social democrat de la nivel judeţean a solicitat consilierilor PD-L să ia atitudine şi să încerce soluţionarea acestei probleme.
„Solicit înţelepciune din partea liderilor de la PD-L să rezolve problema din comuna Dîngeni, unde consilierii de la PD-L nu votează bugetul pe 2010, iar profesorii şi cetăţenii de acolo, nu au nici o vină pentru orgoliile, poate prostia, incompetenţa, aroganţa unora îi determină să nu voreze acest buget. Voi aborda telefonic liderii PD-L ca să îi oblige pe consilieri să voteze bugetul comunei Dîngeni. Este singurul caz din judeţ unde încă nu a fost aprobat bugetul pe acest an”, a declarat Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani.
Răspunsul nu a întîrziat să apară din partea liderului democrat liberal, Cătălin Flutur care susţine că este la curent cu situaţia fricţionată din comuna amintită şi că vina ar aparţine de fapt primarului „roşu” din localitate. „Salariile profesorilor în primul rînd nu au nici o legătură cu bugetul comunei. Poate nu este un buget făcut aşa cum trebuie, dacă consilierii PD-L nu vor să îl voteze, eu sunt sătul pînă peste cap de discuţiile de la Dîngeni. Ceea ce ştiu este că acolo, consilierii PSD nu validează unul dintre consilierii PD-L, dacă pe ordinea de zi a CL ar figura ca punct pe ordinea de zi validarea acestuia şi apoi bugetul ar fi corect”, a declarat Cătălin Flutur, preşedinte PD-L Botoşani.
Lucru de altfel confirmat de viceprimarul comunei Dîngeni, Cătălin Rotundu care a afirmat că, pe ordinea de zi a şedinţei de CL din Dîngeni s-a aflat deja de două ori punctul privind validarea consilierului PD-L. „Din noiembrie şi pînă în prezent s-a tot refuzat validarea consilierului PD-L, s-a aflat acest proiect pe ordinea de zi în cadrul unei şedinţe dar la ultimul punct, cînd cei prezenţi au părăsit sala ţi nu s-a mai putut supune la vot. Dacă se rezolvî această situaţie noi vom vota bugetul”, a declarat Cătălin Rotundu, viceprimar comuna Dîngeni.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024