Marea sărbătoare religioasă de la mijlocul lunii august nu va aduce spectacole doar la Vlăsineşti şi alte localităţi din judeţul Botoşani, ci şi la vecini, în cel mai mare centru comercial de peste Siret.
Duminică și luni este mare distracţie mare şi în parcarea Iulius Mall Suceava, la Serbările Timișoreana. Artiști apreciați de pe scena muzicii românești îi vor încânta pe cei prezenți, iar atmosfera va fi completată cu bucate alese și concursuri antrenante.
Duminică, de la ora 19.30, programul artistic al Serbărilor Timișoreana include un spectacol folcloric și un concert Mihai Mărgineanu.
Luni, zi liberă națională, începe tot cu un recital de muzică populară, iar pe seară, de la ora 18.45, pe scena din parcarea Iulius Mall vor urca artiști iubiți de public, precum Loredana, Zdob și Zdub și Skizzo Skillz.
În plus, cei dornici de distracție și înarmați cu bună dispoziție pot participa și la activități amuzante: „Cursă cu obstacole”, „Quiz de voie bună”, „Testul degustătorului”, „Cel mai lung șir de halbe”, „Licitații de obiecte” și „Cabina foto”.
CITEŞTE ŞI:
Distracție pe tăpșan: Comuna care sărbătorește cu artiști de renume
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile