Oamenilor nu le-a venit să creadă atunci când l-au văzut în incintă. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare, iar reacțiile românilor au fost împărțite.
De 1 decembrie, România sărbătorește atât Ziua Națională, cât și alegerile parlamentare, un eveniment care îi mobilizează pe românii din toate colțurile lumii. La o secție de votare din Botoșani, un tânăr a atras toate privirile prin ținuta sa neobișnuită: o rochie elegantă, completată de o vestă de blană și o pălărie.
Apariția lui a stârnit reacții diverse, de la admirație pentru curajul său până la uimire sau chiar controverse. Unii dintre cei prezenți au declarat că îl consideră un exemplu de libertate de exprimare, în timp ce alții au fost surprinși de combinația vestimentară îndrăzneață.
După cum am precizat și mai sus, reacțiile oamenilor au fost împărțite. În timp ce unii l-au apreciat pentru curaj, alții au fost de părere că așa ar putea arăta viitorul țării noastre în urma alegerilor parlamentare. Internauții s-au amuzat copios pe seama videoclipului postat pe rețelele de socializare și au ironizat momentul din secția de votare din Botoșani, potrivit cancan.ro.
„Este un semnal, să vadă țara întreagă cine acceptă dintre candidații la presedinție această orientare” / „Bravo omule, trebuie să arătăm cam unde ne îndreptăm” / „Arată bine pentru viitor! Mai urât arată doamna aia cu bentiță buline. Ce urat se uită, măcar a făcut distracție! Așa de necaz” / „Poimâine are și barbă doamna” / „Mare e grădina Ta, Doamne!”, acestea au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de români pe Facebook.
Unii au fost uimiți de apariția tânărului în rochie și consideră că acesta a vrut să transmită un mesaj important pentru viitorul României. Cei prezenți în secția de votare au fost amuzați de ținuta pe care a purtat-o botoșăneanul și nu au putut să se abțină atunci când l-au văzut.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile