Nu au mai fost văzute obișnuitele fețe de politicieni sau directori politici sprijiniți de coroanele de flori pentru a da bine în fotografiile presei. Nu au mai fost văzuți nici militarii din Garda de Onoare. Nici oficialitățile înalte ale orașului și alții care „se lipesc” la astfel de manifestații pentru a putea fi văzuți alături de „lumea bună”.
Și se dovedește acum, mai mult ca oricând, în vremuri grele pentru toți, cu reguli de distanțare socială, că unde nu apar jurnaliștii cu aparatele de fotografiat și camerele video, nu se merită efortul depunerii unei jerbe sau al aprinderii unei candele.
Nici măcar pentru eroii neamului.
Pentru că acest gest ar rămâne anonim pentru zecile de doamne director sau din politică, unele vremelnice pe funcții. Sau pentru domnii care își asortează ochelarii de soare cu costumele sobre și adoptă un aer solemn pentru cei care s-au jerfit.
Și dacă nu au făcut-o astăzi, într-o zi de mare sărbătoare, este deductibil că nu fac gesturi ceremoniale pentru istorie, în zile obișnuite în care pot trece neobservați să aprindă o candelă la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea.
Au existat și excepții. Surprinzătoare pentru unii, probabil.
Singura coroană care era depusă la orele amiezii era din partea Partidului Social Democrat (PSD) Botoșani (!!). Social-democrații botoșăneni au fost la mormintele ostașilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și au legat cu tricolorul câte o lalea, pe fiecare plăcuță în parte.
Ulterior, au ajuns la Monument prefectul Dan Nechifor și subprefectul Rodica Zelincă, care au dus a doua jerbă de anul acesta și au aprins o candelă.
Și, probabil, a fost suficient.
În rest, Cimitirul Pacea a revenit - paradoxal vorbind - „la viață”, prin sutele de botoșăneni care au venit să-și pomenească morții dragi. Coșurile cu pomeni au fost așezate pe morminte în așteptarea preoților, cu „Veșnica Pomenire”.
Și cerșetorii s-au adunat, unii adunând pomeni, cu sacul.
Hristos S-a Înălțat așadar și la Botoșani!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024