Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani va sta după gratii 24 de ore. Asta după ce, întreaga zi și-a petrecut-o cu procurorii de la DNA Suceava. El este acuzat că ar fi primit șpagă de la un om de afaceri pentru construirea casei unde au avut loc astăzi perchezițiile.
Printr-o ordonanță emisă seara aceasta s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Florin Țurcanu, având calitatea de președinte al Consiliului Județean Botoșani, la data comiterii faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă - 8 acte materiale.
În perioada iunie 2013-septembrie 2014 în calitate de preşedinte al CJ Botoșani a pretins și primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru din familia lui Țurcanu Florin.
Este vorba despre casa aflată pe numele socrului, Aristomel Anușcă, de pe Aleea Pajiștii.
Cel care i-a oferit sume de bani este Bîrsan Vasile Marcel, administrator al firmelor SC Cornell s Floor SRL, SC Omniutil SRL și SC Tino Unitrans SRL, din Botoșani, care a făcut cheltuieli pentru casa lui Țurcanu în valoare totală de 272.906,16 lei, reprezentând:
* lucrări de execuție beci + casă;
* lucrări de execuție canalizare și alimentare cu apă;
* lucrări de execuție fosă septică;
* lucrări de execuție gard;
- lucrări de finisaje, instalații electrice, instalații sanitare, instalații termice, executate de SC Cornell S Floor SRL dar care nu au fost facturate către societatea folosită drept paravan aparţinând unei rude de-a lui Bîrsan Vasile Marcel sau către beneficiar;
- contravaloare a 12 m.c. beton facturat de SC Cornel S Floor SRL către o altă societate folosită drept paravan pentru mascarea înţelegerii infracţionale, aparţinând unui membru de familie de-al inculpatului
* uși beci PVC, oblon, raft;
* gard fier.
Campioana Andrada Moroșanu, premiată de Primăria Darabani: Suntem mândri și recunoscători
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de ploi anunțat pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Închiriere pe termen lung vs. achiziția unei locuințe: avantaje și dezavantaje
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Mirabela a dispărut de două săptămâni: Poliția o caută
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024