La mai puțin de o lună după ce i s-au delegat atribuțiile de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Ovidiu Airimițoaie a rămas fără acestea.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) l-a numit director executiv interimar pe medicul Teodor Harabagiu.
Unul dintre cei mai experimentați medici veterinari de la DSVSA, dr. Harabagiu a fost numit pentru o perioadă de șase luni.
Două ar putea fi motivele retragerii atribuțiilor lui Ovidiu Airimițoaie.
Pe de o parte, după câteva întâlniri cu ofițerii anticorupție, i s-ar putea schimba statutul, în sensul în care să devină la rândul său inculpat, asemeni lui Mihai Țurcanu.
Modificarea calității sale în ancheta DNA l-ar putea lăsa pentru o perioadă de timp și fără postul de director adjunct, pe care îl ocupă de mai multă vreme, dacă i se stabilește și lui interdicția de a intra în contact cu anumiți angajați ai instituției, ca în cazul lui Mihai Țurcanu.
Pe de altă parte, așa cum Botoșăneanul v-a informat deja, negocierile purtate de PSD și PNL pentru împărțirea posturilor de directori la serviciile publice deconcentrate au mutat funcția de șef al DSVSA de la liberali la social-democrați, care de câteva săptămâni l-au agreat pe Teodor Harabagiu pentru a ocupa acest post.
Teodor Harabagiu este președintele Colegiului Medicilor Veterinari Botoșani, funcție la care ar trebui să renunțe după numirea ca director la DSVSA.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024