Gabriela Ciobanu este antreprenor din 2004 și se poate spune că a încercat mereu să-și adapteze afacerile în funcție de cererea pieței. În unele cazuri a reușit, din greșeli a învățat. A deschis uși, altele i s-au închis fără să se descurajeze nicicum.
Are 49 de ani și o vastă experiență în mai multe domenii de activitate. Se consideră o femeie independentă financiar și mereu capabilă să răzbească.
Este absolventă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, promoția 1990. ”O generație de sacrificiu”, își amintește Gabriela Ciobanu acele vremuri în care libertatea de orice fel se profila generoasă pe viitorul tinerilor.
„Exact în primul an în care examenul de bacalaureat s-a dat și cu proba orală. Pot să spun că am fost și o generație de sacrificiu pentru că pot să spun că abia atunci lucrurile au intrat într-o schimbare. Mulți am avut de suferit de pe urma acelor schimbări, pentru că eram într-o tranziție, nu că acum am fi altfel, suntem tot într-o tranziție”,
Gabriela Ciobanu, antreprenor
Sistemul educațional, în deceniile de după revoluție, s-a tot reformat și continuă să o facă. Însă, pe alocuri prea puțin în interesul real al elevilor. În ani a apărut analfabetismul funcțional, un fenomen care ar fi tocmai produsul sistemului de învățământ românesc, rigid și încorsetat, și care apasă pe generații întregi de copii.
„Cred că în acest moment se pune mult prea mult accent pe note, ceea ce nu este OK față de copii. În mod categoric nu notele reflectă nivelul de educație al copilului. Știu din experiență, având doi copii, vă spun că nu reflectă în totalitate. Cred că și profesorii sunt puțin încorsetați de legislație, care este într-adevăr în schimbare. Notele nu reflectă întotdeauna realitatea, pentru profesori sunt importante, dar pentru copil, atât timp cât nu este notat în conformitate cu cunoștințele pe care le dobândește... Și asta v-o spun din experiența celor doi copii”,
Gabriela Ciobanu, antreprenor
Povestește că România se clădește pe un sistem de valori fragil, în care contează aparența și nu substanța individuală sau intelectul. Și mai ales originea familială, decisivă în multe cazuri în evoluția artificială a copilului.
Gabriela Ciobanu susține că s-a regăsit în situația în care a trebuit să ia atitudine în momentul în care a considerat că una dintre fiice a fost supraevaluată la școală. Și s-a gândit că astfel de practici sunt clar în defavoarea copiilor.
„Eu am considerat că a fost notată mult prea mult față de cât a învățat. Eu nu cer note copilului, el trebuie să dovedească că a acumulat cunoștințe prin modul în care se exprimă, prin nivelul lui, nicidecum prin note. Poate profesorul în acel moment se simte obligat să dea acele note din varii motive: copilul este fiul cuiva sau a fost cumva protejat, să știți că aceste lucruri se poartă”.
Fiica cea mare, în vârstă de 20 de ani, este studentă în anul 1 și studiază la două facultăți diferite, design vestimentar și administrație publică europeană. Și-a moștenit probabil mama care a fost mereu în căutarea de noi lucruri care să-i ofere provocări profesionale.
Imediat după liceu, Gabriela Ciobanu a optat pentru Institutul Național de Arhitectură din București, dar a renunțat imediat după revoluție când se desființau fabrici și uzine, iar oamenii începeau să-și piardă veniturile. Democrația care a dat năvală peeste români a adus cu sine și lucruri precum șomajul.
A renunțat pentru a nu-și împovăra părinții cu cheltuielile suplimentare pentru studiile sale.
Mai târziu și-a îndreptat atenția către „finanțe – bănci” și zâmbește acum când își amintește de ce a făcut-o.
„Era la modă, da, simplu. Și atunci am zis: hai și eu să fac asta. În primul rând am învățat lucruri noi, mie îmi place foarte mult să mă documentez pe tot ceea ce fac, sunt foarte curioasă. În momentul în care am un subiect încerc să merg pe toate liniile să văd se ce întâmplă după, ce ar fi dacă... E foarte important să acumulezi cunoștințe din toate domeniile, să cunoști cât de puțin, doar pentru tine, ca în momentul în care ai de-a face cu un subiect să poți să-l abordezi”,
Gabriela Ciobanu, antreprenor
A activat ca broker de credite, la momentul respectiv având contracte cu nouă bănci. Se familiarizase cu toate procedurile dintr-o instituție bancară și avea clienți atât persoane fizice, cât și juridice.
Nu a rămas mult în această afacere pentru că: „În momentul în care a venit criza, am înțeles. Am văzut asta cu mult înainte de a începe dezastrul. Și am preferat oarecum să mă retrag, nu era OK să rămâi pe o piață pe care oricum nu mai puteai opera”.
După un alt capitol profesional încheiat, Gabriela Ciobanu s-a specializat în Drept. Era reprezentantul legal al unor persoane care nu se mai aflau în România și care aveau nevoie să-și redobândească anumite bunuri.
„Aveau diverse cereri pe legile speciale de fond funciar care nu erau soluționate, unele la nivel de instanță, altele la nivel administrativ. Aici practic ai de furcă cu administrația publică. Când problema se poate rezolva la nivel administrativ, instanța este ca un tunel în care intri, pentru că și acolo e foarte greu în sensul în care procedurile în instanță durează ani în șir”.
În colaborare cu un avocat, Gabriela Ciobanu s-a ocupat de constituirea dosarelor și cercetările care erau necesare pentru deschiderea proceselor. Unele durează chiar și de șapte ani, însă nu a renunțat la niciun dosar.
În paralel și-a deschis și un salon de înfrumusețare și a pătruns și în domeniul imobiliarelor, având experiența de broker de credite. Salonul l-a menținut peste un deceniu, însă de departe se poate spune că i-a adus cele mai mari dezamăgiri profesionale.
„Pandemia m-a făcut să mă decid, pentru că aici este un domeniu în care se lucrează foarte mult la negru. Practic, dacă ANAF-ul ar vrea să facă ordine nu ar trebui să caute în saloane, ci ar trebui să caute pe Facebook, de exemplu. Sunt foarte multe persoane care lucrează acasă, chiar Forțele de Muncă sunt un furnizor de venituri la negru, pentru că acolo se fac cursuri de recalificare. Cursanții cărora nu li se oferă nimic sunt trimiși să facă practică într-un salon”.
S-a confruntat cu situații în care propriile angajate își formau o clientelă pe care ulterior o transferau la domiciliu unde prestau activitățile din salon, fără a plăti taxele aferente către stat.
Mai ales că cererea în acest sens este bogată și multe doamne sau domnișoare se deplasează în apartamente pentru întreținerea unghiilor, montarea genelor sau chiar pentru vopsitul părului: „Eu de exemplu nu accept. Eu consider că în momentul în care mi s-a oferit această variantă nu accept, eu consider că nu mă respect pe mine, mergând la cineva acasă. Și sunt foarte mult și asta spuneam că, dacă ANAF-ul dacă ar vrea să facă ordine, ar putea da un search pe Facebook”.
Consideră că astfel de fete cu asemenea practici închid afacerile legale prin concurență neloială, iar statul aproape că nu reacționează în fața acestui tip de evaziune fiscală.
Emisiunea integrală marca Botoșăneanul TV în care a participat Gabriela Ciobanu poate fi vizionată accesând linkul de mai jos. Discuția despre educație și afaceri a pornit de la minutul 1:53.
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Declarația zilei 7 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 07, 2024
Gabriela Erdic
Nov 07, 2024
Șofer oprit de polițiști în trafic: Din „prinț” cu antemergător în pieton pentru jumătate de an
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024