Pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu datorii la stat, Guvernul României a emis o serie de măsuri pentru reducerea poverii fiscale a contribuabililor. Astfel, botoșănenii care își plătesc creanțele până la sfârșitul anului acesta pot beneficia de reducerea sau chiar anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale. Deși în județ sunt înregistrați mii de datornici care ar putea profita de aceste beneficii, numai unul singur și-a plătit dările la stat pentru a beneficia de aceste facilități, iar alți 300 au solicitat Direcției Generale de Finanțe Publice (DGFP) situația datoriilor pentru a ști cât au de plătit și cât li se va reduce în urma achitării.
Mii de contribuabili botoșăneni au datorii la stat pe care nu le-au putut plăti la
timp. Drept urmare aceștia au acumulat și penalități de întârziere de zeci de mii de lei. În această situație se află mai exact 11.100 de botoșăneni din care doar 3.500 sunt persoane juridice, iar restul de 7.600 fiind simpli cetățeni. ”
Până la sfârşitul lunii august a acestui an, aceşti contribuabili acumulaseră penalităţi în sumă de 109,4 milioane de lei, care ar putea fi şterse dacă se profită de noile facilităţi. Menționăm că stingerea obligaţiilor fiscale se poate face şi prin compensare”, a declarat
Marta Scutaru, purtător de cuvânt DGFP. Cu toate că în jur de 6.400 dintre agenții economici care înregistrează obligații fiscale au fost informați că pot beneficia de aceste facilități, până la sfârșitul lunii octombrie numai 15 dintre aceștia s-au prezentat la ghișeele DGFP pentru a-și plăti datoriile la bugetul de stat.
Au cerut să vadă cât au de plătit, dar n-au mai venit cu banii
Deși cei mai mulți rău-platnici sunt persoanele fizice, un singur botoșănean și-a achitat creanțele beneficiind în același timp de stingerea penalităților, iar circa 300 de contribuabili au depus câte o cerere prin care solicitau situația obligațiilor de plată exigibile ce urmează a fi stinse pentru a li se anula penalitățile. ”
Până la finele lunii octombrie organele fiscale teritoriale au întocmit 15 decizii de anulare a penalităților de întârziere, după cum urmează - 14 decizii de anulare a penalităţilor în suma de 90.002 lei, urmare achitării debitelor şi dobânzilor aferente în suma de 385.760 lei de către persoane juridice şi o decizie de anulare a penalităților în suma de 3.861 lei, urmare achitării debitelor și dobânzilor aferente în suma de 28.099 lei de către o persoană fizică”, a mai afirmat
purtătorul de cuvânt al DGFP.
Elsa ȘEICA