Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași anunță o prelegere inedită, „Doctorii lui Eminescu”, cu ocazia împlinirii a 172 de ani de la nașterea poetului botoșănean.
Dr. Richard Constantinescu, titularul disciplinei de Istorie a Medicinei, va prezenta poveștile de viață mai puțin cunoscute ale unor medici și profesori ai Facultății de Medicină care l-au tratat pe Mihai Eminescu.
Evenimentul va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, de la ora 14.00, în Aula „Alexandru Tzaicu” a Centrului de Simulare a UMF Iași și va fi transmis și online, pe paginile de Facebook și YouTube ale Universității.
„Pornim dinspre Eminescu, și ne întoarcem la Eminescu, însă, schimbând permanent camera, dinspre pacient înspre doctori”, spune dr. Richard Constantinescu.
„În urmă cu aproape un secol, Grigore T. Popa și-a numit lecția inaugurală «Ce este și ce nu este Anatomie? ». Întâlnirea de vineri, 14 ianuarie, aș spune, mai întâi, ce nu este: nu este o prelegere despre geniu și suferință, eroare medicală sau cabală antieminesciană, alienație sau sifilis. Este despre doctorii ieșeni care au privit înspre Eminescu: cu ochi de clinician ori de patograf. Prelegerea este despre doctorii Russ și Gavrilescu, maestru și discipol, care, în iarna anului 1884, într-unul dintre saloanele Spiridoniei, l-au tratat pentru o fractură de gambă pe sub-bibliotecarul Bibliotecii Universităţii din Iaşi. Cine sunt doctorii Iuliano și Bogdan, care, în urma «requisițiunei Domnului Procuror, din 5 noiembrie 1886, de a constata starea mintală a lui Mihai Eminescu, mergând la arestul Despărțirii I, unde se afla pacientul», au tras concluzia că suferă de anumite afecțiuni care necesită internarea într-o «casă specială spre căutare și observare»? De asemenea, este despre comisia medicală care l-a examinat pe Eminescu, în vara anului 1887, la Iași, alcătuită din trei profesori ai Facultății de Medicină din Iași, medicul șef al orașului și medicul șef al Corpulul al IV-lea Armată. Pornim dinspre Eminescu, și ne întoarcem la Eminescu, însă, schimbând permanent camera, dinspre pacient înspre doctori”.
Dincolo de activitatea lor medicală, de experiența din Războiul de Independență sau de calitățile lor didactice, fiecare dintre aceștia au povești interesante de spus, peste timp.
”Ne vom întreba: cine era studentul medicinist care a avut inițiativa ridicării primului bust lui Eminescu, la Botoșani? Din Botoșani a plecat și Panait Zosin, primul doctor care a scris despre Eminescu – dintr-o perspectivă medicală, într-un text cunoscut, dar, și în altă lucrare importantă de-a sa. Acest doctor, care a privit postum înspre Eminescu, cu experiența de medic al Ospiciului de la Mănăstirea Neamț, dar și ca literat, a fost profesor al Facultății de Medicină din Iași, scriitor, creator de gazete, orator și primar al Iașului. Cunoscut drept clinician-artist în spațiul românesc, Constantin Bacaloglu, fost decan al Facultății de Medicină din Iași, este unul dintre doctorii care au susținut conferințe publice, dar au și scris, printre primii despre Eminescu, din punct de vedere medico-istoric. Încăperile în care astăzi se află nucleul Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» au fost traversate și marcate definitiv de pașii și glasul lui Eminescu. Spiritul eminescian se interpătrunde cu cel al patronului spiritual al universității, cel care, în studenție, a avut șansa de a lua contact fizic, dar mai ales spiritual, cu manuscrisele eminesciene. Sumarizând, veți intra într-o lume a doctorilor ieșeni ai lui Eminescu”, a detaliat dr. Richard Constantinescu, titularul Disciplinei Istoria Medicinei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024