Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile.
Decizia a fost luată marţi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În urmă cu puțin timp Raed Arafat și Nelu Tătaru au susținut o conferință de presă în care au prezentat principalele măsuri impuse.
Nunţile, botezurile, aniversările, mesele festive în spaţii deschise, precum şi în spaţii închise sunt interzise în perioada următoare până când va scădea numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.
De asemenea s-a propus interzicerea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
În hotărâre se menționează menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
36.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
36.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
36.3 la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, județul Tulcea (cu excepția traficului de marfă).
36.4 la frontiera româno-moldoveană:
a) Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
b) Oancea, județul Galați.
36.5 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
b) Naidăș, județul Caraș-Severin;
c) Vălcani, județul Timiș;
d) Stamora-Moravița, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă);
e) Lunga, județul Timiș;
f) Foeni, județul Timiș.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Vezi în documentul atașat hotărârea adoptată și lista completă a măsurilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noile măsuriRedacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024