În seara zilei de sâmbătă, 12 martie 2016, doi adolescenți în vârstă de 16 ani au fost surprinși de polițiști, pe strada Patriarh Teoctist Arapașu conducând un ATV neînmatriculat și neînregistrat în circulație.
Tânărul surprins pe ATV nu poseda permis de conducere şi era însoţit de un amic, din municipiul Botoşani, proprietarul ATV-ului.
Acesta din urmă a condus de asemenea vehiculul, pe Aleea Amurgului din municipiul Botoşani, iar ulterior i l-a încredinţat pentru a fi condus, prietenului său.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi încredințarea unui autovehicul spre conducere pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Botoșani.
Cei doi minori au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024