Fapta a avut loc în urmă cu două zile în orașul Darabani, la sediul unui operator economic.
Cei doi comisari ar fi primit o sumă de bani pentru a trece cu vederea neregulile depistate în urma unui control.
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au fost reținuți de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru 24 de ore.
„Au fost reținuți pentru 24 de ore în cursul zilei de ieri pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în sarcina lor reținându-se că în data de 7 aprilie 2022 au primit cu titlu de mită suma de 400 de lei de la un agent economic care deținea la un punct de lucru din orașul Darabani mărfuri cu termenul de valabilitate expirat și etichetate necorespunzător”,
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Primirea banilor s-a făcut în scopul de a nu fi dispuse măsuri legale, adică încheierea unui proces verbal pentru aplicarea unei sancțiuni.
În anumite situații, comisarii de la Protecția Consumatorilor pot dispune inclusiv suspendarea temporară a activității.
La Botoșani astfel de practici privitoare la comisarii de la Protecția Consumatorilor au tot circulat printre agenții economici însă fără a fi oficializate sau probate.
În cazul de față procurorii admit că a fost vorba despre o informație care s-a confirmat în cele din urmă.
„A fost una dintre informațiile care s-au confirmat”, a spus prim procurorul Valeriu Chihaia.
După o zi de audieri, aseară s-a dispus reținerea celor doi comisari. Nu se știe dacă vor fi prezentați în fața instanței pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
„Măsurile de reținere au fost dispuse aseară în jurul orei 20:00, astăzi procurorul de caz va decide în urma completării probatoriului, ce măsuri va dispune sau propune cu privire la comisari”,
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024