Parlamentarii social-democraţi Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi au fost depistaţi că au semnat condica de prezenţă în Legislativ deşi oficial se află în grevă. Cei doi fac parte dintr-o listă de 98 senatori şi deputaţi PSD făcută luni publică de Evenimentul Zilei.
Conform autorului articolului, demnitarii în cauză şi-ar fi pus iscălitura pe foaia de prezenţă din 14 februarie pentru a încasa indemnizaţia de şedinţă care se ridică la aproximativ 100 de lei. Deputaţii botoşăneni se află într-o companie selectă, alături de Viorel Hrebenciuc, Eugen Bejinariu şi Radu Stroe. În rezumat, din cei 90 de deputați PSD, la ședința de marțea trecută au semnat lista de prezență mai bine de jumătate, respectiv 76. Liberalii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, din 57, cât numără grupul deputaților PNL, în condică regăsindu-se semnăturile a 22 de deputați.
CITEȘTE ȘI:
Deputaţii botoşăneni au lipsit la aproape 600 de voturi finale – TOPUL CHIULANGIILOR