Ceremonia de înmânare a diplomelor de cetățean de onoare are loc în aceste momente pe scena pe care este în plină desfășurare „Festivalul Omeniei”, aflat la ediția a XVI-a.
Evenimentul asociat zilelor comunei are loc în nordul județului, în comuna Păltiniș. De la ora 16:00 pe scenă vor urca trei invitați speciali care devin cetățeni de onoare ai comunei.
Este vorba despre medicul Monica Adăscăliței, manager la Spitalul Județean Mavromati, doctorul Valerian Andrieș, directorul Spitalului Municipal Dorohoi și părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, stareț al mănăstirii Zosin.
„Este onorant, normal. Dl primar și probabil Consiliul Local s-au gândit probabil la colaborarea pe care am avut-o în ultimii ani din punctul de vedere al activității medicale. Ei ca și comună au fost sprijiniți pe toate activitățile de asistență medicală comunitară, medicină școlară, cu cazurile sociale pe care le-au avut la nivelul comuntății. I-am sprijinit în tot ce au avut nevoie cu persoanele vârstnice cu probleme medicale”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
„Eu am, ca să spun așa, o relație specială cu cetățenii din comuna Păltiniș pentru că am foarte mulți pacienți de acolo. Recunosc, inițial m-a luat prin surprindere dar apoi mi-am dat seama și de motive, pentru că sunt foarte mulți pacienți pe care i-am tratat în decursul carierei și probabil propunerea a venit din partea cetățenilor. Probabil, zic”,
Valerian Andrieș, directorul Spitalului Municipal Dorohoi
Ambii directori de spitale ar fi fost sunați de primar și întrebați dacă acceptă acest titlu onorific, însă fără a primi vreo motivație anume din partea primarului.
Redacția Botoșăneanul l-a contactat pe Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș pentru a motiva decizia de conferire a titlurilor de cetățean de onoare pentru cele trei persoane, însă acesta a evitat dialogul spunând că are treabă „până seara târziu” și nu știe când ar putea fi disponibil pentru o discuție telefonică.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024